StiripesurseExterneRubio anunţă că Lavrov i-a prezentat 'o nouă idee' cu privire...

Rubio anunţă că Lavrov i-a prezentat ‘o nouă idee’ cu privire la Ucraina

Publicat:

Secretarul de stat american Marco Rubio a anunţat joi că, în timpul întâlnirii cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov joi, în Malaezia, acesta i-a prezentat o “nouă idee” cu privire la soluţionarea conflictului în Ucraina, relatează AFP.

“Nu este o abordare nouă. Este o idee nouă sau un concept nou pe care îl voi prezenta preşedintelui (Donald Trump) pentru a o discuta” încă din această seară, a declarat Rubio presei, precizând într-un mod destul de vag că nu este o iniţiativă care ar duce “în mod automat la pace”, ci ar “putea potenţial deschide uşa” spre o posibilă cale de urmat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

El a spus că şi-a exprimat “dezamăgirea” şi “frustrarea” la întâlnirea cu omologul său rus faţă de lipsa de progrese în direcţia păcii în Ucraina.

“Mă fac ecoul afirmaţiilor preşedintelui (Donald Trump), care şi-a manifestat dezamăgirea şi frustrarea faţă de lipsa unui progres”, i-a transmis Rubio lui Lavrov, denunţând lipsa de “flexibilitate” a Rusiei în cadrul acestei întâlniri, desfăşurată în marja unei reuniuni a miniştrilor de externe din ţările din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), la Kuala Lumpur.


Rubio s-a exprimat în faţa presei după această întâlnire, care s-a derulat într-o sală a Centrului de conferinţe din Kuala Lumpur şi a durat aproximativ 50 de minute.

Secretarul de stat american nu a dorit să dezvăluie în ce constă noua propunere a Moscovei cu privire la soluţionarea războiului în Ucraina, limitându-se să afirme că refuză să negocieze în public.

Despre discuţia propriu-zisă cu Lavrov a spus că a fost una “sinceră”.

“Astăzi, a avut loc un schimb de idei, de puncte de vedere pe care le voi transmite preşedintelui (Trump) pentru a le examina”, a adăugat el, subliniind că Washingtonul ar putea, dacă este cazul, să impună noi sancţiuni împotriva Moscovei în absenţa unor progrese.

Un proiect de lege în acest sens circulă deja în Senatul SUA.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Întâlnirea între Rubio şi Lavrov a avut loc într-un moment în care negocierile privind războiul în Ucraina au ajuns într-un impas, iar Rusia şi-a intensificat campania de bombardamente.

Rusia a lovit joi capitala ucraineană Kiev cu a doua salvă masivă de drone şi rachete în două zile.

Marco Rubio şi Serghei Lavrov s-au întâlnit deja la jumătatea lunii februarie în Arabia Saudită, pe fondul apropierii între preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin. De asemenea, ei au vorbit de mai multe ori la telefon, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.