StiripesurseȘtirile zileiMaduro a plecat în China pentru a căuta banii atât de...

Maduro a plecat în China pentru a căuta banii atât de necesari Venezuelei

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro se află în vizită la Beijing pentru a discuta despre acorduri economice, în timp ce Venezuela, ţară membră a OPEC, aflată în criză, încearcă să convingă China, finanţatorul-cheie al Venezuelei, să-i acorde noi împrumuturi, relatează vineri agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Ministrul chinez de externe şi şeful Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare s-au întâlnit vineri cu Maduro, potrivit unui comunicat al MAE chinez. Departamente şi companii relevante din cele două ţări au semnat o mulţime de acorduri în cursul întâlnirii, a mai spus ministerul, fără să ofere detalii.

Citeşte şi: Cadou EXCENTRIC pentru Erdogan. Emirul Qatarului i-a dăruit preşedintelui turc cel mai scump avion

”Plec (în China) cu mari aşteptări şi ne vom vedea din nou în câteva zile cu mari realizări”, declara Maduro miercuri la televiziunea de stat de pe aeroport, înainte de a pleca spre Beijing.

Potrivit MAE chinez, vizita lui Maduro, care se va încheia sâmbătă, are loc la invitaţia preşedintelui Chinei, Xi Jinping.


”Vizita preşedintelui Maduro este benefică pentru încrederea reciprocă a ambelor părţi, pentru impulsionarea cooperării, pentru extinderea relaţiilor dintre cele două ţări şi pentru promovarea dezvoltării Venezuelei”, declara purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Geng Shuang, într-un briefing de presă.

Cotidianul de stat chinez Global Times scria vineri într-un editorial că unii susţin că guvernul lui Maduro s-au fi prăbuşit fără sprijinul Chinei.

Compania chineză din sectorul energetic de stat CNPC este principalul investitor în explorările de gaz şi petrol în Venezuela, şi totodată un beneficiar important al ţiţeiului venezuelean, în baza unor împrumuturi guvernamentale pentru acordurile din domeniul petrolului.

Citeşte şi: Probleme mari la reţeaua de gaze din Boston. Zeci de explozii şi incendii au dus la rănirea mai multor oameni – VIDEO

Timp de un deceniu, China a investit peste 50 de miliarde de dolari în Venezuela prin intermediul unor acorduri care au ajutat Beijingul să-şi asigure aprovizionarea cu resurse energetice pentru economia sa cu un ritm de creştere rapid, întărind în acelaşi timp un aliat anti-Washington în America Latină.

Fluxul de bani s-a oprit în urmă cu aproape trei ani, când Venezuela a cerut o modificare a condiţiilor de plată, în contextul prăbuşirii preţurilor la petrol şi a scăderii producţiei de ţiţei, care au determinat economia sa de stat să ajungă într-un colaps hiperinflaţionist.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.