StiripesurseExterneSimina Tănăsescu este noul președinte al Curții Constituționale a României

Simina Tănăsescu este noul președinte al Curții Constituționale a României

Publicat:

Simina Tănăsescu este noul președinte al Curții Constituționale a României. Ea a fost aleasă, duminică, cu majoritatea voturilor judecătorilor, pentru un mandat de trei ani, a transmis CCR. Tănăsescu a fost numită la CCR de preşedintele Klaus Iohannis în 2019. Anterior, ea a fost consliera prezidențială, funcție din care a demisionat, în urma unui scandal cu judecătorul Petre Lăzăroiu.

Curtea Constituțională a României și-a ales un nou președinte, în locul lui Marian Enache, al cărui mandat a expirat. Fosta consilieră prezidențială, numită la CCR de fostul președinte Klaus Iohannis, a fost votată astăzi, 13 iulie, după ce, noii judecători CCR, Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Dragoș, și-au depus jurământul la Cotroceni, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Simina Tănăsescu este primul președinte femeie de la înființarea Curții, în 1992.

”În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenţi, doamna Elena-Simina TĂNĂSESCU a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani”, a transmis CCR, într-un comunicat.


Informaţii iniţiale o dădeau ca favorită pe Mihaela Ciochină pentru şefia CCR.

Potrivit G4Media, la votul de duminică, ea ar fi beneficiat de susținearea președintelui Nicușor Dan, în timp ce premierul Ilie Bolojan ar fi susținut-o la șefia Curții pe Iulia Scântei, provenită din PNL la Curtea Constituțională.

Simina Tănăsescu este văzută ca fiind din aripa reformistă în interiorul CCR, notează aceeași sursă. În iunie 2021, Tănăsescu, alături de Livia Stanciu, au făcut opinie separată atunci când Curtea a decis că recomandările MCV privind desființarea Secției speciale nu sunt legi europene obligatorii pentru instanțele din România, iar judecătorii nu au dreptul să declare ilegală Secția în baza lor.

În 2025, Elena Simina Tănăsescu, alături de Livia Stanciu, Mihaela Ciochină și Laura Iuliana Scântei s-au opus adoptării deciziei controversate a CCR în imobiliare care spunea că anularea unui PUZ nu mai duce automat la anularea autorizațiilor de construire emise în baza acelui Plan Urbanistic Zonal.

Cine e Simina Tănescu, noul președinte al CCR

Elena Simina Tănăsescu, 56 de ani, a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti în 1991. În 1997, în Franța, ea obţinut titlul de doctor cu menţiunea «foarte bine cu felicitările juriului» la Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea „Aix-Marseille III”, potrivit CV-ului său de pe site-ul Curţii Constituţionale.

Profesor de drept constituţional şi drept european în cadrul Universităţii din Bucureşti şi fost profesor invitat la universităţi din Europa şi America Latină, Tănăsescu a participat în calitate de director, cercetător sau raportor naţional în numeroase proiecte cu finanţare naţională sau internaţională.

De asemenea, ea a desfăşurat activitate profesională sau de reprezentare a statului român în cadrul mai multor instituţii europene (Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale, Grupul de experţi independenţi al Consiliului Europei) şi a fost reprezentantul societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 2009–2011.

Ea a fost decorată cu „Legiunea de onoare” și cu „Ordinul naţional pentru merit”, grad de Cavaler, conferite de Republica Franceză.

Scandal cu un judecător

Simina Tănăsescu a fost consilier prezidențial la Departamentul Reformă Instituțională și Constituțională până în iunie 2018, când și-a dat demisia în contextul scandalului privindu-l pe judecătorul Petre Lăzăroiu de la Curtea Constituțională.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Simina Tănăsescu a fost acuzată atunci că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că „are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Președinție.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administrația Prezidențială a anunțat că în discuția pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Administrația Prezidențială.

Simina Tănăsescu a fost numită la CCR în 2019 după ce mandatul de nouă ani al lui Petre Lăzăroiu s-a încheiat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șeful Premier Energy: Moldovenii plătesc de două ori mai mult pentru electricitate, dar nu câștigă mai mult

Directorul general al Premier Energy Moldova, Jose Luis Gomez Pascual, consideră că una dintre principalele provocări ale sectorului energetic din Republica Moldova rămâne reducerea...

Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Luni, 8 iunie, creștinii ortodocși încep Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Postul închinat sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este la fel de...

Marta Kos a cules cireșe șa Slobozia

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a vizitat la Slobozia-Dușca o livadă de cireși care exportă produsele pe piața UE. Citește și: Atenție! Trafic intens...

Imnul Rusiei răsună „în glumă” la Consiliului raional Râșcani

În sediul Consiliului Raional Râșcani Imnul Rusiei a fost difuzat continuu timp de aproximativ 30 de minute în sediul instituției, potrivit Jurnal TV. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.