StiripesurseSocialRăzboiul electoral s-a mutat în stradă. Daniel Vodă, filmat cum ar...

Războiul electoral s-a mutat în stradă. Daniel Vodă, filmat cum ar împărți ziare PAS

Publicat:

Războiul electoral se mută în stradă: purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a fost filmat în timp ce ar fi distribuit materiale PAS. Imaginile au fost publicate de unul dintre membrii partidului MAN, Victor Pruteanu, fost responsabil de comunicare la Parlament. La rândul său, Vodă a venit cu o reacție.

5534dbd6c22404360d865a5094acb6bf2ba9d16200411af86a23f88cf5a727ce
 Foto: Colaj

„Și eu, și Daniel ne-am ocupat cu comunicarea instituțională, fiind funcționari publici – el la Ministerul de Externe, eu la Parlament. Diferența e că, în momentul implicării mele politice, am declarat acest lucru public. Daniel nu. Nici până în prezent nu a făcut-o”, a declarat Pruteanu.

El mai afirmă că Vodă ar fi distribuit materiale electorale ale PAS nu doar în această campanie, ci și în anii anteriori. „Cel mai ipocrit este că a împărțit ziare PAS și în 2023, și în 2024, în toată această perioadă prezentându-se drept „apolitic””, a scris Pruteanu pe rețelele sociale.

În replică, Vodă a declarat: „Să n-ai treabă ce fac eu duminica”.

„Să vă povestesc ce făceam acolo? Exact ce am făcut și în multe alte zile din viața mea publică – vorbeam cu oamenii.  Am fost voluntar într-o campanie de informare în care am discutat cu cetățenii despre ce performanță a avut guvernarea în trei ani și jumătate și ce probleme trebuie soluționate în continuare”, a scris Vodă.


fbde7cf9de7d7f61fed797d0d00f41d3c7b4d8a542c42dda60d57ce3045c468b

 

Deocamdată, Partidul Acțiune și Solidaritate nu a venit cu o reacție oficială.

Sursa: unimedia.info

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.