StiripesurseExterneFranța: Un condamnat, care a evadat în bagajul unui deținut eliberat,...

Franța: Un condamnat, care a evadat în bagajul unui deținut eliberat, a fost recapturat

Publicat:

Un condamnat care a evadat dintr-o închisoare franceză, ascuns în bagajul unui alt deținut care era eliberat, a fost prins, conform unui anunț făcut luni de poliția franceză, transmite DPA.

Într-un caz spectaculos, desprins parcă din filme și care a ținut prima pagină a presei franceze, un condamnat în vârstă de 20 de ani a fost scos vineri dintr-un centru de detenție din Lyon în bagajul unui coleg de celulă care era eliberat.

El nu s-a bucurat însă prea mult de libertate, procurorii anunțând luni capturarea sa într-un sat din sudul Franței, în timp ce ieșea dintr-o pivniță unde s-a ascuns peste noapte.

Evadatul executa mai multe condamnări la închisoare și se află sub investigație pentru apartenență la crima organizată. Conform cotidianului Le Progres, acesta este suspect de implicare într-o crimă dublă.

Evadarea sa de vineri, dintr-un penitenciar supraaglomerat din Lyon, a fost observată abia în cursul zilei de sâmbătă.


Conform cotidianului Le Parisien, deținutul în vârstă de 20 de ani a evadat ascuns într-un sac mare pentru rufe. Colegul său de celulă care a fost eliberat avea numeroase obiecte personale și a solicitat și primit din partea gardienilor chiar și un cărucior pentru a le putea transporta până la autoturismul care-l aștepta la poarte închisorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.