StiripesurseJustiţieTrei persoane, reținute pentru mituirea protestatarilor în fața Judecătoriei Buiucani

Trei persoane, reținute pentru mituirea protestatarilor în fața Judecătoriei Buiucani

Publicat:

Trei persoane, două femei și un bărbat, au fost identificate azi de polițiști în apropierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce ar fi oferit bani unor participanți la protestul organizat în fața instituției. Potrivit informațiilor preliminare, acestea au primit sume de bani pe care le-au transmis altor protestatari, fapt pentru care au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Oamenii legii au inițiat un proces penal, transmite IPN.

Poliția informează că a intervenit după ce a monitorizat desfășurarea manifestației și a stabilit că faptele constatate țin de finanțarea participanților, ceea ce contravine legii privind întrunirile publice. Oamenii legii precizează că susțin dreptul la protest pașnic, însă influențarea manifestanților prin recompense financiare reprezintă o abatere de la normele legale.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Protestul a avut loc în contextul continuării dezbaterilor din 11 iulie în dosarul penal al deputatei Marina Tauber afiliată fugarului Ilan Șor. Aceasta este învinuită într-o cauză ce vizează finanțarea ilegală a partidului politic și a campaniilor electorale, falsificarea rapoartelor financiare, precum și amestecul în actul de justiție. Cei trei suspecți reținuți ar fi fost susținători ai Marinei Tauber.

În vara anului trecut, Marinei Tauber i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara. Măsura a fost menținută până la finele anului. PA precizează că pe 7 ianuarie anul curent, Tauber a părăsit Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu ruta aeriană spre Istanbul, Turcia.


Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arest preventiv pentru două persoane din dosarul Moldatsa. A treia, în arest la domiciliu

Două dintre cele trei persoane, reținute în urma perchezițiilor desfășurate la întreprinderea de stat Moldatsa, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de...

Tomac: ‘România are mecanisme care pot accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova’

România dispune de mecanisme bilaterale prin care poate sprijini și accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, susține europarlamentarul român Eugen Tomac. Declarațiile...

Raport: Averea medie a unui adult din Europa de Vest este sub jumătate din cea a unui american

Averea medie pe adult în Europa de Vest este de mai puțin de jumătate din cea a Statelor Unite, potrivit UBS Global Wealth Report...

Modernizarea sistemelor de canalizare ale R.Moldova, 2,04 miliarde de euro

Republica Moldova va avea nevoie de aproximativ 2,04 miliarde de euro pentru modernizarea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate în conformitate cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.