StiripesurseȘtirile zileiȘase ambulanțe au intervenit la locul accidentului din Strășeni

Șase ambulanțe au intervenit la locul accidentului din Strășeni

Publicat:

Șase ambulanțe au intervenit, în această dimineață, la locul tragicului accident, care s-a produs în apropiere de satul Gornoe, Strășeni.

Citește și: Consilierii municipali PAS cer explicații de la Curtea de Conturi și la Inspectoratul Control Financiar de Stat

Medicii de pe ambulanță au acordat ajutor medical la etapa de prespital la zece persoane care aveau traumatisme de diferite grade. Echipele AMU au transportat cei zece pacienți cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali la IMSP Spitalul Raional Orhei și la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar. Potrivit medicilor, cele două persoane decedate au suferit traume incompatibile cu viața.

Precizăm că tragicul accident rutier s-a produs în această dimineață în jurul orei 07.30,  între un VAZ și un microbuz de rută în care se aflau pasageri. Din primele cercetări s-a constatat că șoferul VAZ-ului, un bărbat de 73 de ani, în timp ce efectua manevra de virare la stânga pentru a intra în localitate, nu s-a asigurat și a fost lovit de microbuzul care circula spre Chișinău cu 12 pasageri. În urma impactului, atât conducătorul VAZ-ului, cât și fratele său, pasager în mașină, au decedat pe loc.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, inclusiv dacă șoferul microbuzului a respectat limita de viteză.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei bărbați, reținuți pentru organizarea migrației ilegale către statele UE

O rețea specializată în organizarea migrației ilegale către statele Uniunii Europene a fost destructurată de Poliția de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Trei cetățeni...

Reprezentanții AOVA solicită garanții oficiale privind atribuirea unui teren pentru transferul câinilor din adăpost

Reprezentanții adăpostului de animale AOVA solicită Consiliului municipal Chișinău garanții oficiale privind atribuirea unui teren pentru transferul câinilor. Aceștia susțin că, deși în 2020...

Protest în fața Parlamentului împotriva scumpirii gazelor. MAN: ‘Majorarea tarifelor afectează direct nivelul de trai al populației’

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN), alături de reprezentanți ai opoziției parlamentare și extraparlamentare și sute de cetățeni, au participat astăzi la protestul organizat în...

Igor Grosu, despre criza energetică: ‘Nu riscăm să rămânem fără carburanți’

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, dă asigurări că Republica Moldova nu riscă să rămână fără carburanți, în contextul dificultăților apărute pe piața carburanților și al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.