StiripesurseȘtirile zileiLiderul organizației criminale „Patron” și alți 12 membri – condamnați la...

Liderul organizației criminale „Patron” și alți 12 membri – condamnați la pușcărie

Publicat:

13 membri ai organizației criminale „Patron”, inclusiv liderul acesteia au fost condamnați la pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Citește și: Vântul puternic a făcut ravagii în Capitală: Circulație blocată după ce mai mulți copaci s-au prăbușit pe carosabil

În urma cooperării și schimbului de informații la nivel internațional între ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu  PCCOCS, ofițerii din cadrul DCCO și DIC al IGPR din România și în cooperare cu OCLDI al Republicii Franceze cu suportul EUROPOL, în perioada  2021-2022, a fost documentată activitatea criminală a organizației criminale conduse de așa numitul hoț  „Patron”, care își desfășurau activitatea criminală pe teritoriul Franței.

În urma acumulării probelor suficiente pentru destructurarea organizației criminale de către toate părțile implicate în documentare, în luna mai a anului 2022 a avut loc o operațiune  de amploare, soldate cu peste 50 de percheziții în toate 3 țări și mai multe persoane reținute. Ulterior investigațiilor penale desfășurate, recent în Franța au fost condamnați 13 membri ai organizației criminale autointitulate „Patron,” inclusiv liderul acesteia.

Liderul, autodeclarat „hoț în lege” a fost condamnat la cel mai mare termen de ispășire a pedepsei cu închisoare –  10 ani, cu amendă de 300.000 de euro. Totuși, așa cum acesta se ascunde de autorități, statul francez l-a anunțat în căutare internațională, inclusiv pentru crimele comise în Moldova.


Reamintim că în luna mai,  2023,  Poliția și PCCOCS  au comunicat public despre anunțarea lui în căutare la solicitarea Moldovei, pentru rolul de organizator al șantajului de 5.000.000 lei pentru care atunci fusese reținut un fost sportiv renumit.

Citeşte şi:  Hoțul de la Botanica a fost prins. Intra în apartamente ziua în amiaza-mare

Majorității celorlalți membri ai organizației criminale condamnați originari din raioanele Briceni, Criuleni, Ialoveni și Strășeni din Moldova, de asemenea le-a fost impusă și achitarea amenzii pe lângă pedeapsa de bază. În mod specific, o amendă de 200.000 de euro i-a fost stabilită inclusiv „supraveghetorului” din partea liderului asupra cetățenilor din Moldova în Franța, condamnat la 9 ani închisoare, care le dădea indicații și la doi sportivi din Moldova, pentru comiterea infracțiunilor în Franța.

Astfel, aceștia au fost condamnați de autoritățile franceze pentru un set de infracțiuni comise atât în Franța, cât și în alte state ale Uniunii Europene. În listă figurează infracțiuni de spălare de bani în sume mari, producerea și contrafacerea țigărilor în statele Uniunii Europene, estorcări, inclusiv specific fapte de „racketing” împotriva companiilor din Franța și activitate de colectare a banilor pentru bugetul comun al organizației criminale „Patron,” precum și pentru 16 furturi în regiunea Orleans din Franța.

Reamintim, anterior membrii organizației criminale „Patron” au fost în 2007-2012 investigați și condamnați în Italia, în dosarul „Caracatița,” inclusiv liderul acesteia – la 8 ani închisoare – pe care nu-i ispășise, așa cum condamnarea a fost pronunțată în lipsa lui.

 În Moldova, urmărirea penală împotriva organizației a fost pornită în 2010. Pe  parcursul anilor fiind documentată activitatea criminală a membrilor organizației criminale, precum și anihilarea acestora, până la extinderea ei și în România – fapte pentru care a fost investigată din 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii spun că persoanele care preferă singurătatea au aceste trăsături

Nu toți oamenii se reîncarcă în compania altora. Psihologia explică de ce unii preferă singurătatea și ce trăsături comune au aceste persoane.Persoanele care aleg...

Unde trăiesc cei mai mulți refugiați ucraineni în UE, după patru ani de război

La patru ani de la începutul invaziei ruse, milioane de ucraineni rămân sub protecție în Uniunea Europeană. Totuși, tot mai mulți aleg să se...

Criză ecologică în Grecia: deșeuri din ferme abandonate ajung în mare

Un nou incident de poluare readuce în atenție o problemă persistentă în Grecia: resturile provenite din ferme piscicole abandonate continuă să ajungă în mare,...

Mesajul unei mari companii aeriene pentru pasagerii care și-au rezervat bilete pentru vacanță

O mare companie aeriană a trimis un mesaj public pentru pasagerii care și-au rezervat bilete de avion pentru vacanța de vară. Mesajul se referă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.