StiripesurseExterneMăsura pregătită la Bruxelles care l-a iritat pe Vladimir Putin

Măsura pregătită la Bruxelles care l-a iritat pe Vladimir Putin

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenţia Uniunii Europene de a se lipsi de îngrăşămintele ruseşti drept “o prostie absolută”, informează EFE.

„Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor propriei agriculturi, aceasta este o prostie absolută”, a declarat preşedintele Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Îngrăşăminte (APF) din Rusia, Andrei Guriev, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Liderul de la Kremlin a menţionat că decizia UE „va afecta în ultimă instanţă preţurile alimentelor”.

Potrivit lui Guriev, impunerea de tarife şi taxe la azot şi îngrăşăminte complexe va duce la o creştere de 20% până la 30% a preţului acestora.


“Fermierii europeni vor fi obligaţi să îşi reducă culturile sau să solicite subvenţii”, a adăugat preşedintele APF.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Conform datelor sale, Europa importă în prezent 17 milioane de tone de îngrăşăminte, dintre care 5,5 milioane provin din Rusia.

Totodată, Guriev l-a informat pe preşedintele Rusiei că producătorii de îngrăşăminte şi-au cvadruplat exporturile către India, acestea ajungând la 1,2 milioane de tone.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.