StiripesurseȘtirile zileiȚigări camuflate într-un colet neînsoțit, depistate în PTF „Costești”

Țigări camuflate într-un colet neînsoțit, depistate în PTF „Costești”

Publicat:

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră au descoperit 24 200 de țigarete de marca „Ritm” ascunse într-un colet neînsoțit, în cadrul unui control efectuat în Punctul de Trecere a Frontierei Costești.

Citește și: Moldovenii care lucrează legal în Slovacia vor avea acces echitabil la pensii și alte prestații sociale

Țigările erau disimulate cu scopul de a fi sustrase de la controlul vamal, fiind identificate în urma unei verificări minuțioase, inițiate pe baza unor informații operative.

Cazul a fost documentat după ce, pe sensul de ieșire din țară, pentru control s-a prezentat un autocar de model „SETRA”, condus de un cetățean român în vârstă de 47 de ani, care se deplasa spre Franța, transportând pasageri și transmisiuni neînsoțite. Drept urmare, echipa comună de control a depistat 1 210 pachete de țigări marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ce au fost disimulate în cutii de bastonașe, aflate în transmisiuni neînsoțite.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar Serviciul Vamal continuă documentarea cazului în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.