StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina a pierdut primul său avion de vânătoare francez Mirage

Ucraina a pierdut primul său avion de vânătoare francez Mirage

Publicat:

Ucraina a pierdut marți, pentru prima oară, un avion de vânătoare francez Mirage 2000 în timpul unei misiuni în care pilotul a reușit să se catapulteze, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, citat de AFP.

‘Din păcate, am pierdut (un) avion de luptă. Un avion francez foarte eficient, unul dintre avioanele noastre de vânătoare Mirage’, a declarat Zelenski într-o alocuțiune difuzată în noaptea de marți spre miercuri pe site-ul președinției ucrainene.

‘Pilotul a reușit să scape nevătămat, avionul nu a fost doborât de ruși’, a precizat el.

Forțele aeriene ucrainene au indicat că incidentul a avut loc marți seara și nu s-au înregistrat victime la sol.

‘Pilotul a semnalat directorului de zbor o defecțiune la un echipament al aeronavei. El a acționat apoi cu competență, așa cum era de așteptat într-o situație de criză, și s-a catapultat cu succes’, au precizat Forțele aeriene ucrainene.


Acest incident marchează o nouă lovitură pentru armata Kievului, care suferă din cauza lipsei mijloacelor de apărare antiaeriană pentru a contracara atacurile rusești.

Piloții și mecanicii s-au antrenat în estul Franței pentru a opera aceste avioane de vânătoare, proiectate de societatea Dassault Aviation și a căror livrare a început mai devreme anul acesta în cadrul ajutorului acordat de Franța.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski avertizează că un nou atac masiv cu rachete ar putea avea loc în Ucraina în următoarele 48 de ore

În ziua 1613 a războiului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că a primit „informaţii clare” de la serviciile sale de spionaj, potrivit cărora...

Lucrătorii independenți vor putea beneficia de întregul pachet de prestații sociale, dacă vor plăti mai mult

Lucrătorii independenți vor putea opta pentru întregul pachet de prestații sociale, inclusiv pentru indemnizația de maternitate sau paternală, dacă vor achita o contribuție socială...

Producția de caise și piersici, mai mare în livezile din R. Moldova. O bună parte din recoltă este pregătită pentru export

Producătorii moldoveni au obținut în acest sezon mai multe caise și piersici decât anul trecut. Fructele sunt mari, dulci și suficient de rezistente pentru...

Răspunderea penală va putea fi transmisă după reorganizarea persoanelor juridice

Răspunderea penală va putea fi transmisă în cazul în care o persoană juridică se reorganizează după comiterea unei infracțiuni. Prevederea este inclusă într-un proiect...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.