StiripesurseSocialPremierul bulgar anunță un program de schimb educațional pentru elevii din...

Premierul bulgar anunță un program de schimb educațional pentru elevii din Taraclia: 300–400 de copii vor vizita anual Bulgaria

Publicat:

Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, a anunțat vineri, în cadrul vizitei oficiale la Taraclia, lansarea unui program de schimb educațional dedicat elevilor din regiune. Începând cu anul viitor, între 300 și 400 de copii din Taraclia vor merge anual în Bulgaria pentru a-și cunoaște rădăcinile, istoria și cultura, comunică MOLDPRES.

„Vom iniția un program consistent de schimburi educaționale, prin care sute de copii bulgari din Republica Moldova vor putea vizita Bulgaria. Este important ca acești tineri să-și descopere rădăcinile, să înțeleagă istoria noastră comună și să se simtă parte dintr-o cultură vie și profundă”, a declarat premierul bulgar.

Citește și: Prim-ministrul Bulgariei va efectua o vizită în R. Moldova

Inițiativa se va desfășura în colaborare cu autoritățile moldovene și va include vizite tematice, ateliere culturale, cursuri de limbă bulgară și întâlniri cu tineri din Bulgaria. Programul va contribui la consolidarea identității culturale a comunității bulgare din Taraclia și va crea punți de legătură între generațiile tinere din cele două țări.

Anunțul a fost făcut în contextul vizitei comune la Taraclia a premierilor Republicii Moldova și Bulgariei, cu prilejul inaugurării filialei Universității din Ruse – prima instituție de învățământ superior bulgară deschisă în afara granițelor Bulgariei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.