StiripesurseSocialVIDEO Omor în familie la Ștefan-Vodă: Un tânăr de 28 de...

VIDEO Omor în familie la Ștefan-Vodă: Un tânăr de 28 de ani, reținut după ce și-ar fi ucis tatăl

Publicat:

Un bărbat de 28 de ani din raionul Ștefan-Vodă a fost reținut de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în cooperare cu polițiștii și procurorii locali, fiind bănuit că și-ar fi agresat fizic tatăl, cauzându-i leziuni grave care au dus ulterior la decesul acestuia.

Potrivit informațiilor preliminare, victima, un bărbat de 53 de ani, locuia împreună cu soția și copiii. Membrii familiei au declarat inițial anchetatorilor că, în ziua tragediei, bărbatul ar fi consumat alcool și ar fi căzut în curte. Cu toate acestea, investigațiile desfășurate au arătat că, în realitate, decesul nu a fost accidental.

Datorită aplicării măsurilor speciale de investigație, anchetatorii au reușit să deconspire tentativa de camuflare a infracțiunii și să acumuleze suficiente probe care indică faptul că fiul victimei ar fi fost autorul agresiunii fatale.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior, la solicitarea procurorilor, instanța a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. Acesta colaborează cu ancheta. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor tragediei.


 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.