StiripesurseExterneTrump, o bilă de demolat cu ambiții de lux. Când grandomania...

Trump, o bilă de demolat cu ambiții de lux. Când grandomania lovește Casa Albă

Publicat:

Donald Trump își pune din nou amprenta inconfundabilă asupra Casei Albe, de această dată printr-un proiect controversat: construirea unei săli de bal de 200 de milioane de dolari.

Proiectul este unul dintre cele mai ample demarate la Casa Albă în peste un secol şi va transforma radical fațada clădirii, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Noul spațiu este destinat recepțiilor oficiale pentru liderii străini, pe care până acum administrațiile anterioare le organizau în corturi amplasate pe peluza de sud.

„Când plouă sau ninge, e un dezastru”, a explicat Trump într-un interviu pentru NBC News.


Noua sală va avea peste 8.000 de metri pătrați și va putea găzdui până la 650 de invitați.

Proiectul, ce ar urma să înceapă în septembrie, este finanțat din fonduri private, potrivit oficialilor. Modelul prezentat de administrație arată o clădire albă cu ferestre înalte, în stilul arhitectural al Casei Albe, care va fi construită „aproape, dar fără să atingă” clădirea principală.

„Va fi frumos, de top, de top. O construcție superbă”, a declarat Trump reporterilor. „Au vrut o sală de bal la Casa Albă de mai bine de 150 de ani, dar nu a existat niciodată un președinte bun la baluri. Eu sunt bun la construit și vom construi rapid și la timp.”

Înainte de a anunța noul proiect, Trump a fost văzut inspectând acoperișul Casei Albe, de unde, întrebat de un jurnalist „Domnule, de ce sunteți pe acoperiș?”, a răspuns senin: „Doar o altă modalitate prin care cheltui banii mei pentru țara asta”, relatează The Guardian.

Transformările nu se opresc aici.

Președintele a refăcut complet Biroul Oval, pe care l-a acoperit cu decorațiuni aurii – de la stelele sigiliului prezidențial, până la statui și șemineu. A aglomerat pereții cu portrete și a expus, chiar în afara biroului, o fotografie înrămată cu faţa lui, publicată pe coperta unui tabloid din New York.

Trump a instalat doi stâlpi uriași pentru drapel în grădină și a asfaltat o porțiune din Grădina de Trandafiri, un gest simbolic care, pentru unii observatori, devine o metaforă a mandatului său.

„Trump este o bilă de demolat a legii, a tradiției, a civilității, a bunelor maniere și a moralei”, a scris Mona Charen, editor la publicația The Bulwark. „Pavajul Grădinii cu Trandafiri este doar începutul. O sală de bal kitsch urmează să apară. Reședința executivă va deveni o clădire vulgară și jenantă. Va fi atât oribilă, cât și potrivită.”

Un alt plan prevede refacerea unei băi „remodelate groaznic” în Dormitorul Lincoln, pe care Trump vrea să o readucă „mai aproape de stilul secolului XIX”.

Democrații sunt sceptici. Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, a declarat ironic: „Ascultați, mie îmi place să-mi mănânc burgerul la birou. Nu am nevoie de o sală de bal de 200 de milioane ca să-l mănânc, OK?”

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Deși mulți președinți americani au făcut modificări minore sau restaurări în timp, Trump pare hotărât să își lase amprenta printr-o transformare arhitecturală de proporții.

Fosta șefă de cabinet a Primei Doamne Laura Bush, Anita McBride, recunoaște: „Este cea mai amplă transformare de la renovările lui Truman. Poate că experiența lui în construcții îl face mai atent la astfel de lucruri.”

Cu toate acestea, pentru unii, noul „vis aurit” de la Casa Albă nu este decât o reflectare a stilului personal al fostului om de afaceri newyorkez. Și, posibil, a gusturilor sale discutabile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alexandru Tănase: Trebuie ținute liste cu toți cei care continuă să-i slujească interesele Rusiei în România și R. Moldova

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a lansat un mesaj dur la adresa politicienilor și persoanelor publice care participă la evenimente organizate în...

PNRR: România primește undă verde pentru cererea de plată nr. 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro

Cererea de plată nr.4 din PNRR a primit avizul favorabil al Comitetului Economic și Financiar al UE, anunță Ministerul Finanțelor. Plata efectivă urmează să...

Expoziția ‘Republica Moldova Prezintă’: Produse moldovenești, promovate la Vaslui

Produsele și serviciile din Republica Moldova vor fi promovate, timp de trei zile, în orașul Vaslui din România, în cadrul unui eveniment dedicat consolidării...

MEC a dispus investigații după publicarea unor imagini care ar conține subiecte de la examenul la Istorie, susținut de absolvenții de gimnaziu

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat și a dispus inițierea unei investigații în urma apariției pe internet a unor imagini care ar conține...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.