StiripesursePoliticăDumitru Diacov vrea reînvierea PDM

Dumitru Diacov vrea reînvierea PDM

Publicat:

Fostul deputat democrat Dumitru Diacov consideră că, în contextul apropierii alegerilor parlamentare, partidele de aceeași orientare politică riscă să nu treacă pragul electoral dacă vor merge separat.

Într-o postare pe rețelele sociale, fondatorul PDM îndeamnă la unificarea formațiunilor provenite din „ograda clasicului PDM” și revenirea la denumirea și principiile tradiționale ale partidului.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în vestul Turciei! Sunt morţi şi răniţi! – Stiripesurse.md

„Practică de până acum ne demonstrează că nu pot trece pragul electoral mai multe partide de aceeași orientare. Pe stânga s-a creat un bloc din patru partide… PAS s-a pornit singur, unioniștii sunt împărțiți, dar pe segmentul de centru-stânga situația este fragmentată. În afară de blocul Alternativă, cel puțin trei partide, ale căror lideri au crescut în ograda PDM, vor merge separat la electorat”, a scris Diacov.

El susține că lideri precum Marian Lupu, Tudor Ulianovschi și Boris Foca au avut deja discuții privind o posibilă reunificare. În opinia sa, un astfel de pas ar permite ca un viitor parlament să aibă un „partener serios pentru socialiștii europeni”.


„Este nevoie de un efort mai semnificativ. Cineva trebuie să cedeze, iar ceilalți să-și asume responsabilitatea de a reveni nu doar la denumirea clasică – PDM, ci și la tradițiile, viziunile și comportamentul politic al Partidului Democrat”, a subliniat Diacov.

Fostul lider democrat avertizează că fără unitate, forțele de centru-stânga vor rămâne în afara Parlamentului, în timp ce formațiunile rivale își consolidează pozițiile înainte de campania electorală.

6a9c7c59e9c89530b77f58a6dabaaa37

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.