StiripesurseȘtirile zileiCroația devine al treilea cel mai important furnizor de energie electrică...

Croația devine al treilea cel mai important furnizor de energie electrică pentru R. Moldova

Publicat:

În trimestrul al doilea al anului 2025, Croația a devenit a treia sursă de energie electrică pentru Republica Moldova, cu o cotă de aproape 21% din totalul importurilor, arată un raport recent al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) potrivit mold-street.com.

Potrivit raportului ANRE, principala sursă de energie electrică pentru Moldova în perioada aprilie-iunie a fost România, cu un volum de 407,6 milioane kWh, reprezentând 36,8% din totalul procurărilor. Locul doi a fost ocupat de producția locală, care a atins 368,6 milioane kWh (33,3%). Croația s-a situat pe locul trei, cu un volum de 231,3 milioane kWh și o cotă de 20,9%, importurile din această țară începând masiv în februarie 2025.

O altă sursă importantă de energie electrică a fost Ucraina, cu un volum de 101,5 milioane kWh, adică 9,2% din importuri. În același interval, Republica Moldova a exportat circa 78,7 milioane kWh în România și Ucraina, volume aproape egale.

ANRE precizează că producția locală a constituit aproximativ 43% din totalul energiei electrice consumate de utilizatorii finali în trimestrul al doilea. Din cei 415,4 milioane kWh produși local, aproximativ 83% provin din surse regenerabile, iar 17% din cogenerare, adică din centralele termoelectrice urbane care asigură și încălzirea și apa caldă menajeră.

Pe segmentele surselor regenerabile, centralele solare au generat 51% din energia electrică locală, urmate de centralele eoliene cu 24%. Hidrocentrala Costești a asigurat doar 7%, iar centralele pe biogaz 1%.


Pentru comparație, acum un an, principala sursă de energie electrică pentru Moldova era Termocentrala Moldovenească (Moldgres) din Transnistria, cu o cotă de circa 72%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Situaţie demografică alarmantă: Moldova pierde câte un oraș pe an!

Republica Moldova continuă să piardă populație, în timp ce salariile, veniturile și speranța de viață sunt în creștere, potrivit breviarului statistic „Moldova în cifre...

ANRE a stabilit noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

VIDEO Tinerii absolvenţi sunt invitaţi să petreacă în centrul Chişinăului cu DJ şi artificii

Tinerii din Republica Moldova sunt invitați la Balul Absolvenților 2026, un eveniment dedicat celor care marchează încheierea anului școlar și începutul vacanței de vară....

R. Moldova introduce raportarea financiară pentru activele digitale

Republica Moldova extinde schimbul automat de informații financiare prin ratificarea unui nou amendament la acordul internațional existent. Proiectul respectiv urmează a fi examinat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.