StiripesurseJustiţieMembra CSM, noi amenințări cu moartea: 'Tu și judecătoarea ta coruptă,...

Membra CSM, noi amenințări cu moartea: ‘Tu și judecătoarea ta coruptă, în curând veți muri’

Publicat:

Judecătoarea Livia Mitrofan, membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a primit noi amenințări cu moartea, la aproape o săptămână după ce a depus o plângere la poliție într-un caz similar. Mitrofan a avut un rol cheie în alegerea magistraților specializați în dosare de corupție.

Mitrofan a declarat pentru Europa Liberă că a primit o nouă amenințare la telefon pe 11 august, în care un robot spunea: „Tu și judecătoarea ta coruptă, în curând veți muri”.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Conducerea CSM și Poliția au dezvăluit pe 6 august că a fost amenințată Mitrofan, dar mai ales judecătoarea Ana Cucerescu, cea care tocmai o condamnase la 7 ani de închisoare pe Evghenia Guțul, aliata oligarhului fugar Ilan Șor, pentru finanțare ilegală a activităților politice ale fostului Partid Șor. Fostă președintă interimară a Judecătoriei Chișinău, Mitrofan s-a ocupat de desemnarea judecătorilor specializați în dosarele de mare corupție, inclusiv Ana Cucerescu.

„Dacă un membru al CSM, fost președinte interimar de instanță și un judecător care examinează sunt intimidați și statul nu întreprinde măsuri, atunci poate fi creată impresia că oricine poate fi intimidat”, afirmă magistrata.


Mitrofan este convinsă că amenințările au scopul de a „manipula judecătorii care examinează aceste cauze”, pentru a „nu îndrăzni să pronunțe” sentințe de condamnare.

Magistrata spune că a transmis poliției și noile înregistrări cu amenințările primite. Ea crede că mecanismele actuale pentru protecția judecătorilor sunt insuficiente și cere între altele crearea unei structuri de poliție judiciară, o mai bună securizare a sediilor judecătoriilor, dar și salarii mai mari pentru judecătorii care se ocupă de corupția la nivel înalt.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a spus pe 11 august că ancheta în cazul Mitrofan și Cucerescu avansează, iar anchetatorii au stabilit mai multe detalii, inclusiv faptul că apelurile veneau telefonice de amenințare au fost făcute din străinătate. „Amenințările au fost făcute de pe același număr”, a spus Cernăuțeanu postului Moldova 1.

Cucerescu nu a vorbit public despre amenințările pe care le-a primit. Potrivit Poliției și CSM, magistrata a fost intimidată timp de luni de zile, în perioada în care examina cazul lui Guțul, care este și guvernatoare a autonomiei găgăuze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a cumpărat un ceas cu numele lui Trump pentru soție, dar a primit un produs cu erori

Un susținător al președintelui american a primit un ceas pe care numele „Trump” apărea incomplet. Compania a promis înlocuirea produsului și a oferit un...

Ce legume pot fi plantate în iunie și recoltate la sfârșitul verii

Un expert în grădinărit explică ce legume pot fi plantate în luna iunie și recoltate la sfârșitul verii. Cunoscut drept Heritage Garden Botanicals, un expert...

Croația introduce restricții dure la alcool

Croația interzice vânzarea de alcool noaptea în zonele turistice aglomerate. Noua lege permite autorităților locale să impună restricții între orele 20:00 și 06:00. Măsura...

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.