StiripesursePoliticăIgor Grosu îi îndeamnă pe modoveni să voteze cu băgare de...

Igor Grosu îi îndeamnă pe modoveni să voteze cu băgare de seamă: ‘Riscăm să pierdem totul’

Publicat:

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, îndeamnă cetățenii să participe la vot pe 28 septembrie, subliniind importanța menținerii direcției proeuropene a Republicii Moldova.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Grosu a afirmat că, în ultimii patru ani, au fost realizate proiecte majore în aproape toate localitățile din R. Moldova, dar și a fost asigurată pacea și securitatea națională.

„Am asigurat pacea în țară și securitatea Moldovei. Am adus cel mai mare ajutor financiar obținut vreodată. Am început, în doar 4 ani, proiecte importante în aproape toate satele și orașele noastre. Vom asigura aderarea Moldovei la Uniunea Europeană”, a scris el.

Citeşte şi: Astăzi se judecă extrădarea lui Plahotniuc – Stiripesurse.md

Liderul PAS a avertizat că toate aceste rezultate pot fi pierdute dacă la guvernare vor ajunge forțe anti-europene.

Putem pierde totul – fondurile europene, libertatea de a circula și de a ne decide soarta, dar, cel mai grav, putem pierde viitorul în pace al copiilor noștri”, a conchis el.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.