StiripesurseCultură și MediaDiverseFilmul 'Shrek 5' amânat: lansarea în cinematografe programată pentru vara lui...

Filmul ‘Shrek 5’ amânat: lansarea în cinematografe programată pentru vara lui 2027

Publicat:

Companiile de producție Universal și DreamWorks Animation au anunțat marți amânarea lansării filmului „Shrek 5”, care va ajunge pe marile ecrane abia pe 30 iunie 2027. Inițial, premiera era programată pentru 23 decembrie 2026, iar anterior chiar pentru 1 iulie 2026.

Motivul amânării nu a fost comunicat oficial de studiouri, însă această schimbare afectează și calendarul unui alt film al studioului Illumination, care își mută data de lansare înainte, pe 16 aprilie 2027, potrivit stiripesurse.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

„Shrek 5” a fost anunțat oficial anul trecut, promițând revenirea celebrului ogar verde după mai bine de 15 ani de la ultimul film principal al francizei, Shrek Forever After (2010).

Printre noutățile filmului se numără și prezența actriței Zendaya, care o va interpreta pe fiica lui Shrek, alături de revenirea actorilor Mike Myers, Eddie Murphy și Cameron Diaz.


Un trailer de 30 de secunde, lansat în martie, a prezentat un nou stil de animație și un prim teaser cu personajul interpretat de Zendaya.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.