Candidații la studii superioare de licență și master, care nu au participat în concursul de admitere sau nu s-au regăsit pe listele din sesiunea de bază, pot depune online dosarele de concurs pe www.eadmitere.gov.md, în perioada 13-15 august. Rezultatele intermediare ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe data de 20 august curent, iar rezultatele finale urmează a fi publicate pe 24 august.
În sesiunea de admitere de bază la instituțiile de învățământ superior din țară, care a avut loc în perioada 21-28 iulie, în total au fost înmatriculați aproximativ 12 mii de studenți la studii superioare de licență și aproximativ 3 mii 800 la studii superioare de master. Astfel, Comanda de stat la ciclul I – licență a fost acoperită de circa 80 la sută, la ciclul II – master, avem o acoperire de 82 la sută, potrivit agrotv.md.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Tradițional, în sesiunea de admitere 2025, se menține interesul sporit față de domeniile Științe economice, Drept și Sănătate. La aceste domenii, practic, au fost ocupate toate locurile bugetare.
La fel, domeniul Științe ale educației devine un domeniu atractiv pentru candidați. După sesiunea de bază, au fost ocupate circa 86 la sută din locurile bugetare alocate domeniului pedagogic. Totodată, au rămas circa 280 locuri vacante la acest domeniu. Astfel, tinerii interesați de carieră didactică au oportunitatea de a se înscrie în sesiunea de admitere suplimentară.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Mai sunt disponibile locuri bugetare în următoarele domenii: Inginerie și activități inginerești, Tehnologii de fabricare și prelucrare, Matematică și statistică, Științe chimice, Științe biologice, Științe ale mediului, Servicii ale securității, Științe agricole, Silvicultură și Medicină veterinară.











