StiripesurseSocialCreștinii ortodocși de stil vechi au început Postul Adormirii Maicii Domnului

Creștinii ortodocși de stil vechi au început Postul Adormirii Maicii Domnului

Publicat:

Astăzi, pentru creștinii ortodocși de stil vechi, începe Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și ca Postul Sfintei Marii sau al Sântămăriei, informează MOLDPRES. Timp de două săptămâni, credincioșii se pregătesc prin rugăciune, post și fapte bune pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorit la 28 august (stil vechi).

Considerat unul dintre cele mai aspre posturi din calendarul ortodox, acesta se ține după rânduiala Postului Mare. Lunea, miercurea și vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15:00), cu hrană uscată, iar marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn. Dezlegarea la untdelemn și vin se face doar sâmbăta și duminica, iar pește se mănâncă exclusiv la Schimbarea la Față.

Postul a fost uniformizat în întreaga Biserică Ortodoxă abia în secolul al XII-lea, la Sinodul Local din Constantinopol din anul 1166. Potrivit tradiției, însăși Maica Domnului a petrecut în post și rugăciune zilele dinaintea trecerii sale la cele veșnice, oferind un exemplu de pregătire duhovnicească.

În această perioadă, în multe parohii se citesc zilnic Paraclisele Maicii Domnului, iar preoții îi îndeamnă pe credincioși la înfrânare, împăcare, milostenie și curățire sufletească.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.