StiripesurseȘtirile zileiAtenție! Un nou tip de fraudă telefonică. Oamenii rămân fără bani...

Atenție! Un nou tip de fraudă telefonică. Oamenii rămân fără bani în câteva minute

Publicat:

A fost depistat un nou tip de fraudă telefonică ce vizează aplicațiile bancare, avertizează oamenii legii.

Citește și: Mită de mii de euro la angajare. Un funcționar public – încătușat

Prin noua metodă de înșelăciune, infractorii obțin acces de la distanță la telefoanele mobile și la aplicațiile bancare instalate pe acestea. Păgubașii sunt contactați telefonic de persoane necunoscute care se prezintă drept „angajați ai companiilor de telecomunicații” și, sub pretextul acordării de asistență tehnică, le cer să instaleze o versiune „actualizată”  a aplicației operatorului, primită prin link transmis prin SMS, e-mail sau aplicații de mesagerie.

Atenție! Odată accesat linkul, pe dispozitivul mobil se instalează o aplicație suplimentară,  aparent legitimă, dar care conține funcții ascunse de control la distanță.

Infractorii folosesc un ton profesionist și invocă motive tehnice credibile cum ar fi „necesitatea actualizării urgente a aplicației operatorului în vederea evitării întreruperii serviciului”.


După accesarea link-ului, pe ecran apare mesajul „Actualizare în curs”  sau dispozitivul se blochează complet. Infractorii obțin acces la aplicația de mobile banking a victimei, dezactivează notificările privind tranzacțiile și efectuează transferuri repetate de bani către mai multe conturi și carduri bancare, pentru a ascunde traseul sumelor și a îngreuna recuperarea acestora. Operațiunile se fac rapid, de obicei în afara orelor de lucru ale băncilor, pentru a întârzia reacția instituțiilor.

În cele mai multe cazuri, victimele pierd sume considerabile în doar câteva minute, fără a observa tranzacțiile în timp real, din cauza blocării notificărilor.

„Niciun operator de telefonie mobilă, bancă sau instituție oficială a statului, nu solicită reinstalarea aplicațiilor prin apel telefonic și nu transmite linkuri neautentificate pentru actualizări. Orice solicitare de acest tip trebuie tratată cu suspiciune și verificată prin canalele oficiale ale instituțiilor”, se menționează în avertismentul oamenilor legii.

În cazul în care sunteți apelat,  verificați identitatea apelantului, contactând direct compania de telecomunicații prin numerele afișate pe site-ul oficial, nu instalați aplicații la cererea unor persoane necunoscute, indiferent de calitatea invocată, nu accesați linkuri primite prin canale nesigure sau neverificate și activați autentificarea în doi pași pentru aplicațiile bancare.

Dacă ați instalat o astfel de aplicație sau ați furnizat date, contactați imediat Poliția, operatorul de telefonie mobilă și banca la care aveți conturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.