StiripesursePoliticăVicepreședintele CEC dă un răspuns pe măsură la cererea Moscovei

Vicepreședintele CEC dă un răspuns pe măsură la cererea Moscovei

Publicat:

R. Moldova și autoritatea electorală de la Chișinău nu au oferit niciodată lecții de democrație colegilor din Federația Rusă, respectiv, cere Moscovei să evite să ne dea lecții de democrație nouă. 

Declarația a fost făcută de vicepreședintele CEC, Pavel Postica, la Moldova 1, ca răspuns la scrisoarea emisă de președintele Comisiei Electorale Centrale de la Moscova, prin care cere deschiderea mai multor secții de votare pe teritoriul Federației Ruse la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Citeşte şi: Un moldovean a fost prins cu explozibil la graniţă – Stiripesurse.md

”Legat de solicitarea președintei CEC din Rusia, noi, R. Moldova, nu ne-am permis să oferim lecții de democrație colegilor din Federația Rusă. Respectiv, solicitarea noastră este, la fel, să evite să ne dea lecții de democrație nouă, Republicii Moldova. Eu cred că toți cetățenii R. Moldova, sau o bună parte, au văzut calitatea alegerilor din Federația Rusă, cum observatorii independenți au fixat încălcările inclusiv sau în special prin intermediul mijloacelor puse la dispoziție de autoritățile electorale ale Federației Ruse. Acele cazuri multiple de umplere efectivă a urnelor cu buletine de către funcționarii electorali, lucruri care nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată în R. Moldova. Respectiv, noi ne vom ghida în activitatea noastră exclusiv de prevederile legislației R. Moldova” a subliniat Postica.

Potrivit lui, scrisoarea expediată de CEC-ul rus este doar una dintre măsurile luate de Moscova pentru a pune presiune pe R. Moldova și pe Comisia Electorală Centrală înainte de alegerile parlamentare din această toamnă.


Eu cred că această presiune (a Federației Ruse, n.r.) este resimțită, nemijlocit, de către toți cei, care au nimerit inclusiv în acea schemă de corupere a alegătorilor. Această ingerință se vede prin tranzacțiile financiare, care au avut loc prin băncile comerciale ale Federației Ruse, fapt care au determinat autoritățile R. Moldova să reacționeze” a declarat Postica.

Amintim că, săptămâna trecută, președintele Comisiei Electorale Centrale din Rusia a trimis o solicitare către CEC-ul din R. Moldova, dar și către Biroul pentru drepturile omului din cadrul OSCE, cu solicitarea ca R. Moldova să deschidă mai multe secții de votare pe teritoriul Federației Ruse. Motivul invocat ar fi că în Rusia locuiesc 500 de mii de cetățeni ai R. Moldova. Vicepreședintele CEC a dezmințit retorica Moscovei, subliniind că în Federația Rusă ar locui mult mai puțini cetățeni ai R. Moldova.

Risc să greșesc cifra exactă, dar, din câte îmi amintesc eu, informațiile prezentate de colegii de la MAE, numărul cetățenilor R. Moldova aflați pe teritoriul Federației Ruse un pic peste 200 și ceva de mii de cetățeni. Cam astea sunt cifrele la momentul de față” a conchis Postica.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.