Din perspectiva lui Putin războiul din Ucraina nu vizează doar independența Kievului, vizează conservarea puterii Rusiei asupra tuturor statelor foste sovietice, este concluzia unei analize geopolitice a publicației „The Jerusalem Post” (Israel).
În aprilie 2008 conducătorii statelor NATO s-au strâns la București pentru o reuniune istorică la nivel înalt. Deși ei doreau ca evenimentul să reprezinte un triumf al alianței – etalându-i unitatea, expansiunea și ambiția –, în retrospectivă se dovedește a fi fost un punct de cotitură epocal în privința securității europene, potrivit stiripesurse.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
În centrul controverselor se situa un singur rând din comunicatul final: „NATO salută aspirațiile euro-atlantice de aderare ale Ucrainei și Georgiei. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membri NATO”.
Din perspectiva liderilor vestici formularea reprezenta un compromis. SUA, sub președintele George W. Bush, făcuseră presiuni ca Ucraina și Georgia să fie primite imediat în mecanismul „Membership Action Plan” al NATO. Germania și Franța erau împotrivă, temându-se că mutarea va provoca Rusia și va destabiliza regiunea.
Formula de compromis a textului lăsa ușa deschisă: promitea o aderare în cele din urmă, dar amâna pașii concreți către ea.
Din perspectiva Moscovei însă, acesta nu era nici un fel de compromis: era o provocare directă la adresa securității strategice a Rusiei. Președintele Vladimir Putin, prezent el însuși la reuniune, a formulat un avertisment categoric: Ucraina nu e un „stat adevărat”, o parte din teritoriul ei îi aparține din perspectivă istorică Rusiei, iar expansiunea NATO până la frontiera acesteia ar fi urmat să fie considerată o amenințare existențială.
Rusia nu poate tolera occidentalizarea Ucrainei
Cuvintele lui nu erau vorbe goale. În decurs de numai câteva luni Rusia a invadat Georgia și i-a suprimat prin forță ambiția de a adera la NATO.
Logica Kremlinului e ancorată în obsesia longevivă a profunzimii strategice. Securitatea Rusiei a depins secole la rând de vaste zone-tampon intercalate între nucleul ei teritorial și puterile rivale. Invazia lui Napoleon, blitzkrieg-ul lui Hitler și războiul rece, toate i-au consolidat Rusiei teama că nu poate supraviețui în absența unei distanțe între ea și inamicii ei. Tentativa NATO de a se extinde în Ucraina – statul cel mai mare și cel mai important strategic de la frontiera apuseană a Rusiei – a fost percepută la Moscova drept manevra supremă de împresurare.
Din acel moment Rusia a tratat occidentalizarea Ucrainei drept intolerabilă. Anexarea Crimeii în 2014 și alimentarea războiului din Donbas se justificau prin aceeași logică exprimată și la București: NATO s-ar fi pregătit să folosească Ucraina ca pe o platformă împotriva Rusiei. Când Putin și-a declanșat invazia totală din februarie 2022, el a invocat iarăși promisiunea NATO de a primi într-un final Kievul drept probă a unui complot occidental de a-i strangula Rusiei suveranitatea.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Dând pe repede-înainte până astăzi, spectrul Bucureștilor încă mai planează asupra evenimentelor. Întâlnirea recentă dintre Donald Trump și Putin a fost marcată de o revendicare familiară a Rusiei: o garanție că NATO nu se va extinde mai departe spre est, și mai cu seamă nu în Ucraina. Din perspectiva Moscovei războiul nu vizează doar independența Ucrainei – vizează trasarea unor limite rigide ale influenței NATO și conservarea profunzimii strategice a Rusiei. Din perspectiva Washingtonului și a aliaților lui, e fix invers: a accepta abandonarea principiului „ușii deschise” a NATO înseamnă a rescrie înseși fundamentele ordinii internaționale post-război rece.
Tragedia constă în faptul că ceea ce părea doar un dialog diplomatic în 2008 era în realitate scânteia conflictului. Reuniunea de la București îi promitea Ucrainei un viitor în NATO fără a-i fi oferit însă și protecția imediată a apartenenței la alianță – lăsând astfel Kievul într-o zonă gri periculoasă, fapt care a provocat Rusia și a lăsat Ucraina vulnerabilă la un atac. Din acest punct de vedere, deciziile din aprilie 2008 nu s-au limitat doar la a modifica istoria; ele au pus în mișcare conflictul definitoriu al vremurilor noastre.
