StiripesursePoliticăIon Ceban: Chișinăul este centrul de dezvoltare economică a întregii țări

Ion Ceban: Chișinăul este centrul de dezvoltare economică a întregii țări

Publicat:

Primarul municipiului Chișinău și unul dintre lideri ai Blocului ALTERNATIVA, Ion Ceban, a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat propunerile pentru dezvoltarea Capitalei, ce vor fi incluse în programul electoral al Blocului și ulterior în planul de guvernare vor fi aplicate la nivel de țară.

„Chișinăul este centrul de dezvoltare economică a întregii țări. Avem oficial peste 700 de mii de locuitori și neoficial aproape un milion. În ultimii ani am demonstrat că lucrurile pot fi schimbate spre bine: am scos orașul din datorii, am dezvoltat infrastructura și am atras investiții. Multe proiecte implementate aici pot fi preluate și replicate la nivel național”, a declarat Ion Ceban, potrivit provincial.md.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Primarul a subliniat că investițiile în școli, grădinițe, drumuri, parcuri, centre medicale și servicii sociale au adus rezultate vizibile.

„Nu am făcut diferențe între Chișinău și suburbii, iar finanțările au fost alocate după necesitățile oamenilor. În suburbiile capitalei am realizat cele mai multe proiecte din ultimii 30 de ani”, a adăugat edilul.


Printre propunerile-cheie prezentate de Blocul ALTERNATIVA se numără:

  • crearea unui cadru legal pentru parcări cu plată și gestionarea eficientă a spațiilor urbane;
  • înființarea poliției locale/comunitare, finanțată din bugetul de stat, pentru siguranța cetățenilor;
  • definitivarea centurii Chișinău și extinderea transportului public;
  • eliminarea vehiculelor abandonate și suprataxarea clădirilor neîngrijite;
  • dezvoltarea programelor de eficiență energetică și compensarea tarifelor termo-energetice;
  • revizuirea legislației privind zonele economice speciale și crearea de parcuri industriale și tehnologice;
  • reabilitarea instituțiilor și monumentelor istorice aflate pe teritoriul Chișinăului;
  • majorarea autonomiei financiare a municipiului prin creșterea defalcărilor din bugetul de stat;
  • reabilitarea căminelor studențești și modernizarea infrastructurii educaționale;
  • amenajarea unei parcări municipale pe terenul fostei unități militare și construcția unui nou drum peste calea ferată pentru fluidizarea traficului.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„Aceste proiecte sunt viabile nu doar pentru Chișinău, ci și pentru întreaga țară. Avem nevoie de o echipă profesionistă în Parlament, capabilă să înțeleagă problemele oamenilor și să implementeze soluții eficiente”, a conchis Ion Ceban.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.