StiripesurseCultură și MediaDiversePresa sârbă despre Transfăgărășan: Cel mai frumos și mai dramatic drum...

Presa sârbă despre Transfăgărășan: Cel mai frumos și mai dramatic drum din Europa

Publicat:

Transfăgărășanul este una dintre cele mai frumoase și mai dramatice șosele montane din Europa. Străbate Carpații României, legând Transilvania de Țara Românească, și ajunge la o altitudine de peste 2.000 de metri. Cu serpentinele sale abrupte, tunelurile și priveliștile care îți taie respirația, a fost adesea desemnat drept unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, scrie publicația sârbă Danas, citată de Rador.

Dincolo de realizarea inginerească, Transfăgărășanul este și o adevărată atracție turistică, ce atrage călători, motocicliști și iubitori ai naturii din întreaga lume.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„Drumul către cer” sau „drumul printre nori” sunt denumiri populare pentru Transfăgărășanul din România, pe al cărui asfalt mulți amatori de adrenalină vin să-și testeze cauciucurile. Potrivit numeroșilor bicicliști și motocicliști, această șosea șerpuită este una dintre cele mai frumoase din Europa, dacă nu chiar din lume.

Urcușurile și coborâșurile, precum și virajele palpitante care duc către acoperișul României, masivul Făgăraș, până la vârful Moldoveanu (2.544 m), o fac unică în lume.


Nu mai puțin de 27 de viaducte, 831 de poduri (mici și mari), precum și 5 tuneluri fac călătoria și mai spectaculoasă. Drumul de 114 kilometri începe din Cârțișoara până în orașul Curtea de Argeș, iar cea mai înaltă cotă este la 2.042 metri, unde se află lacul Bâlea.

Prin Carpații Meridionali, cunoscuți și sub numele de Alpii Transilvaniei, care marchează granița istorică dintre provinciile Țara Românească și Transilvania, obișnuiau să călătorească negustorii. Ei înaintau încet și anevoios, prin canioane și un teren dificil, până când temutul Nicolae Ceaușescu a decis construirea unui drum care să permită armatei o trecere mai rapidă.

Conducerea pe acest drum necesită nervi de oțel, din cauza numeroaselor curbe, a vântului și a ceții. În timpul toamnei și al iernii, drumul este închis, pentru a reduce riscul de accidente. Dacă drumul este deschis sau nu depinde de vreme, iar circulația este de obicei permisă de la sfârșitul lunii iunie până la sfârșitul lunii august.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Parcurgerea completă durează aproximativ trei ore fără opriri, însă cu pauze, călătoria se poate întinde pe durata unei întregi zile.

Printre obiectivele care merită vizitate se numără cu siguranță turlele Mănăstirii Curtea de Argeș, din secolul al XVI-lea, situată la sud-est de orașul Sibiu, unde sunt înmormântați primii regi și reginele României. Merită vizitată și Cetatea Poenari, precum și lacul și barajul Vidraru și lacul Bâlea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mesajele extraterestre ar putea ajunge pe Pământ fără să ne dăm seama

Un nou studiu arată că mesajele extraterestre ar putea ajunge pe Pământ fără ca noi să realizăm acest lucru. Un nou studiu realizat de Institutul...

Creierul se poate îmbunătăți și până la 90 de ani

Un nou studiu arată că sănătatea creierului se poate îmbunătăți la orice vârstă, punând sub semnul întrebării convingerea comună că ascuțimea mentală trebuie să...

Ucraina va putea produce, sub licență, rachete ale fabricanților din G7, în special din SUA

Grație sprijinului tuturor țărilor membre G7, Ucraina va putea fabrica, sub licență, armament și, în special, rachete americane Patriot pentru apărarea antiaeriană și pentru...

Se pregătește Rusia să înfrunte NATO?

Rusia construiește infrastructură militară la granița de vest, potrivit unei investigații realizate de presa nordică pe baza imaginilor din satelit. Un motiv de îngrijorare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.