StiripesurseSocial11 sate din Hîncești vor fi conectate la apă potabilă

11 sate din Hîncești vor fi conectate la apă potabilă

Publicat:

După mulți ani de blocaj, Ministerul Mediului, împreună cu suportul Parlamentului Republicii Moldova, a identificat soluțiile necesare pentru deblocarea proiectului, iar lucrările sunt acum în etapa finală.

„Am promis în februarie că vom conecta 11 sate din Hîncești la apă. Suntem pe ultima sută de metri până finalizăm acest proiect important. Se fac lucrări de montare a sorburilor prin care apa va fi pompată din râul Prut”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu în fața primarilor și locuitorilor din zonă, potrivit pulsmedia.md.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt peste 15.000 de cetățeni din localitățile Obileni, Cotul Morii, Leușeni, Sărăteni, Nemțeni, Cățăleni, Ivanovca, Costești, Onești, Strîmbeni și Bujor, care vor avea acces la apă potabilă și la condiții de viață considerabil îmbunătățite.

Valoarea totală a proiectului este de 90 de milioane de lei, o investiție importantă care contribuie la dezvoltarea infrastructurii locale și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cetățeni. Acest proiect face parte din angajamentul ferm al Guvernului de a continua modernizarea infrastructurii și de a crea condiții de trai decente pentru oamenii din întreaga țară.


Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.