StiripesurseCultură și MediaMarea Dictare Națională: Peste două mii de persoane au testat cât...

Marea Dictare Națională: Peste două mii de persoane au testat cât de bine cunosc limba română

Publicat:

O sală de clasă – așa a arătat, pe 31 august, Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Peste două mii de persoane au participat în această dimineață la Marea Dictare Națională. Mulți dintre ei spun că au avut emoții și sentimente deosebite. Îmbrăcați în ii, participanții au testat cât de bine cunosc limba română. La evenimentul s-au adunat toate vârstele, de la elevi până la pensionari, care au adus un omagiu limbii române.

Cu mic, cu mare, participanții și-au dat întâlnire în centrul Chișinăului, acolo unde-i așteptau băncile, foile și penițele pentru a participa la dictare. În acest an, textul ales a fost din proza lui Vladimir Beșleagă, potrivit moldova1.md.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„Cred că am scris bine, dar așteptăm rezultatele. Pentru noi, limba română este foarte importantă, trebuie să o prețuim”.

„Mi-a plăcut atât de mult, e o experiență atât de faină. Ne-am adunat cu oameni buni, în jurul unei cauze faine să celebrăm limba română care nu ni s-a dat atât de ușor”.


„Anume limba română ne ține pe noi uniți ca neam. Limba română este un foc care arde mereu pentru noi ca neam”.

„Vreau să știu care este nivelul meu de limbă română, pentru că am învățat în limba rusă”.

„Particip pentru prima dată la Marea Dictare. Eram dorit de așa o atmosferă și, totodată, să mai răsfoiesc amintirile din gramatica limbii române”.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Amintim, la deschiderea evenimentului a fost prezentă președinta Maia Sandu și liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan.

Citeşte şi:  Retragerea trupelor americane de pe teritoriul sirian nu înseamnă încheierea acţiunilor coaliţiei internaţionale (Zaharova)

Marea Dictare Națională a fost organizată în 25 de raioane ale țării. Anul trecut au participat aproximativ 1500 de persoane. Cei care vor obține note maxime, for fi premiați, în luna septembrie, în cadrul unei ceremonii.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Magyar: ‘Marionetele lui Orbán’ chemate să demisioneze trebuie să plece până pe 31 mai

Liderul Tisza, Péter Magyar, care a câștigat alegerile, a dat termenul limită de 31 mai demnitarilor publici și șefilor organizațiilor de stat pe care...

Premieră istorică în Marea Britanie: O întreagă generație are interzis fumatul prin lege

Marea Britanie a interzis, prin lege, copiilor cu vârsta de 17 ani sau mai mici să cumpere țigări. Legea privind tutunul și produsele de...

România, între olimpici de top și analfabetism funcțional. Un elev român din doi nu poate calcula un procentaj

Cei care au înțeles matematica la școală pot avea succes în multe domenii: de la inginerie și medicină, la economie, drept și chiar arte....

Rusia vrea să fie considerată ‘mare putere’, în timp ce 35 de milioane de ruși au toaleta în curte

Reprezentantul permanent al Ucrainei la Organizația Națiunilor Unite, Andri Melnik, a declarat că o parte semnificativă a populației Rusiei trăiește fără acces la condiții...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.