StiripesurseCultură și MediaDiverseJude Law spune la Mostra că nu i-a fost frică să...

Jude Law spune la Mostra că nu i-a fost frică să se strecoare în pielea lui Vladimir Putin în ‘Le mage du Kremlin’

Publicat:

Actorul britanic Jude Law declară că nu-i este frică de ”repercusiuni” şi că nu i-a fost frică să se strecoare în pielea lui Vladimir Putin în “Le mage du Kremlin” (”Magul de la Kremlin”), prezentat duminică la a 82-a ediţie a Mostra de la Veneţia, relatează AFP.

”Nu mi-a fost frică de repercusiuni. M-am simţit încrezător pe mâna lui Olivier (Assayas, regizorul filmului), iar scenariul este o poveste povestită în mod inteligent, nuanţat”, a declarat starul britanic, în vârstă de 52 de ani, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Nu este vorba despre ”căutarea controversei de dragul controversei”, a subliniat el în conferinţa de presă a filmului.

Este pentru prima oară când un actor de această anvergură îl încarnează pe cel mai puternic om de la Kremlin.


Pentru nevoile filmului, Jude Law poartă o perucă, adoptă bosumflarea liderului de la Kremlin şi a făcut judo.

”E o nebunie ce poţi să faci cu o perucă bună”, a ironizat el.

Apoi, serios, a explicat că ştia puţine, iniţial, despre viaţa lui Vladimir Putin, şi că s-a sprijinit pe numeroase imagini şi înregistrări video cu acesta aflate în circulaţie.

La un moment dat, ”devine un fel de obsesie, cauţi tot mai mult material recent”.

Ideea lui Olivier Assayas era să lucreze cu un actor care are ”puterea, inteligenţa şi telentul necesare pentru a încarna personajul fără să semene cu Vladimir Putin”.

Regizorul francez, care oscilează între filme internaţionale precum “Carlos” şi altele mai intime, vede în “Le mage du Kremlin” un film despre ”transformarea politicii”.

Adaptat după romanul de succes al lui Giuliano da Empoli,acest lungmetraj, filmat în engleză, urmăreşte cariera lui Vadim Baranov, jucat de Paul Dano, un consilier din umbră al lui Vladimir Putin, inspirat în mare parte de Vladislav Surkov, fondatorul partidului prezidenţial Rusia Unită.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Filmul urmează să apară în Franţa în ianuarie 2026, dar a făcut deja Kremlinul să reacţioneze.

”Putin este unul dintre cei mai experimentaţi şi mai strălucitori lideri ai planetei. Cu greu îi poţi supraestima influenţa asupra afacerilor internţaionale. Este, deci, natural ca diverse ţări din lume să fie interesate de el”, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.