StiripesurseȘtirile zileiSenatul american va vota vineri numirea lui Brett Kavanaugh la Curtea...

Senatul american va vota vineri numirea lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă

Publicat:

Votul în Comisia juridică a Senatului american cu privire la nominalizarea judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă va avea loc vineri, potrivit unui comunicat postat marţi pe site-ul comisiei, relatează agenţiile dpa, AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Votul va avea loc vineri, de la ora locală 09:30 (13:30 GMT), la o zi după ce Comisia juridică o va audia pe Christine Blasey Ford, care l-a acuzat pe Brett Kavanaugh că ar fi agresat-o sexual la o petrecere între adolescenţi, în anii 1980.

Citeşte şi: Fostul premier francez are aspiraţii mari: ‘Vreau să fiu primarul Barcelonei!’

Ulterior a apărut şi o a doua acuzatoare a lui Kavanaugh, pentru fapte petrecute în studenţie.

Kavanaugh, un judecător federal conservator în vârstă de 53 de ani, a negat toate aceste acuzaţii.


El va fi audiat tot joi de Comisia Juridică, responsabilă cu evaluarea candidaţilor la Curtea Supremă.

Republicanii, care sunt reprezentaţi numai de bărbaţi în această comisie, au decis marţi să delege interogarea dnei Blasey Ford unei procuroare specializate în cazuri de violenţe sexuale, explicând că încearcă astfel să ‘depolitizeze’ audierea şi să evite un nou ‘circ politic şi mediatic’.

‘Singurul lor scop este să găsească un paravan pentru a nu-şi asuma responsabilitatea’ în faţa acestei încercări dificile, a criticat însă Michael Bromwich, unul din avocaţii Christinei Blasey Ford.

Citeşte şi: După ce s-a întâlnit cu Viorica Dăncilă, viitorul şef al Comisiei Europene ‘a rămas tablou’: ‘Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România’

La rândul său, senatoarea democrată Dianne Feinstein, membră a Comisiei juridice, a criticat decizia ca votul să aibă loc vineri. Stabilirea zilei votului înainte chiar ca această comisie să o fi audiat pe Christine Blasey Ford demonstrează că republicanii nu sunt interesaţi de ce anume are de spus acuzatoarea. ‘Este clar pentru mine că republicanii nu vor să existe un proces corect’, a declarat senatoarea democrată.

Votul în plenul Senatului, unde republicanii deţin o majoritate de doar două mandate (51-49) ar putea avea loc marţea viitoarea, au declarat senatori republicani. Potrivit agenţiei Reuters, configuraţia Senatului face ca şansele de confirmare a lui Kavanaugh să depindă de votul câtorva senatori republicani moderaţi, care nu şi-au anunţat deocamdată intenţiile. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.