StiripesursePolitică”Alternativa” ia piețele din R. Moldova la pas. Apatie și resemnare...

”Alternativa” ia piețele din R. Moldova la pas. Apatie și resemnare în blocul lui Ceban

Publicat:

Blocul ”Alternativa”, intrat în campania electorală, pare a nu avea mari speranțe de la aceste alegeri, dacă să analizăm programul de întâlniri electorale. Astfel, din document putem observa că Ivan Ceban nu se va implica prea mult în această campanie.

Asta pentru că vizitele scurte prin piețele din raioane și micile întâlniri cu antreprenori, adică greul deplasărilor exponenților ”Alternativei”, au fost transferate pe umerii lui Alexandr Stoianoglu și a fostului premier Ion Chicu, scrie Deschide.MD .

Citeşte şi: Marta Kos a avut întrevederi cu Maia Sandu și cu Dorin Recean – Stiripesurse.md

Conform surselor din cadrul MAN, în această campanie, Ivan Ceban se va limita la Chișinău și suburbii, unde el speră să repete succesul de la alegerile locale, când a câștigat Primăria Chișinău.

De altfel, Ivan Ceban a solicitat membrilor MAN să-i aducă 30% din voturile care vor exprimate în Chișinău, anunțându-și membrii de partid că, după alegeri, Blocul ”Alternativa” va înceta să existe și fiecare partid își va urmări propria politică.

Primarul de Chișinău este convins că lucrările efectuate de către Primărie pe străzi și curțile blocurilor vor convinge alegătorii despre cât de bun politician și administrator este.


Marea problemă, susțin sursele portalului, este că mobilizarea pe interiorul MAN este extrem de redusă, iar interdicția pusă lui Ivan Ceban și-a făcut efectul, astfel încât blocul este la limită cu intrarea în parlament.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.