StiripesurseSocialAlcool și țigări ascunse în podeaua mașinii

Alcool și țigări ascunse în podeaua mașinii

Publicat:

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit țigări cu proveniență din Moldova și o cantitate importantă de alcool, ascunse în podeaua unui autoturism condus de un bărbat cu cetățenie română și moldoveană.

Bunurile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei românești.

Citeşte şi: Marta Kos a avut întrevederi cu Maia Sandu și cu Dorin Recean – Stiripesurse.md

În data de 4 septembrie, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și a R. Moldova, în vârstă de 42 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse și nedeclarate, în podeaua autoturismului, în vederea sustragerii de la controlul vamal, țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova și 18 litri de alcool.


Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare de 10.500 de lei, indisponibilizarea autoturismului, în valoare de 7.500 de lei, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.