StiripesurseSocialElevii din Transnistria sunt pregătiţi militar încă de pe băncile şcolii

Elevii din Transnistria sunt pregătiţi militar încă de pe băncile şcolii

Publicat:

Pentru sute de elevi din clasele a X-a și a XI-a din regiunea transnistreană, începutul anului școlar nu înseamnă doar lecții obișnuite, ci și pregătire militară. Potrivit unei analize realizate de Asociația Promo-LEX, aceștia sunt obligați să urmeze disciplina „Instruire militară de bază”, care face parte dintr-un program amplu de militarizare a tinerilor, transmite IPN.

În cadrul acestei materii, elevii studiază tacticile de luptă, utilizarea armamentului, topografia militară și participă la tabere de pregătire, competiții de tragere și exerciții aplicative. În ultimul an de liceu, programul se finalizează cu o tabără militară de trei zile. Promo-LEX subliniază că fetele urmează obligatoriu doar disciplina „Bazele securității vieții”, dar pot opta, la cererea părinților, pentru instruirea militară.

Citeşte şi: Cine împarte, parte-şi face: Marina Tauber și alți lideri din gruparea „ȘOR” au furat milioane de dolari din banii Moscovei – Stiripesurse.md

Analiza arată că pregătirea nu se rezumă la școală. Unități paramilitare și structuri de forță din regiune patronează instituțiile de învățământ, organizează activități extracurriculare și transmit elevilor narațiuni propagandistice despre conflictul din 1992 și presupuse amenințări externe. Instructorii sunt foști ofițeri sau persoane cu experiență în structurile paramilitare ilegale, iar elevii sunt încadrați în „plutoane” și „grupe”, cu comandanți desemnați dintre colegii lor.

Promo-LEX atrage atenția că aceste practici încalcă drepturile copiilor și reprezintă o formă de îndoctrinare ideologică, prin care tinerii sunt pregătiți să manifeste loialitate față de regimul de la Tiraspol și, eventual, să acționeze împotriva Republicii Moldova. Organizația consideră că militarizarea educației din stânga Nistrului este parte a unui proces mai amplu de consolidare a influenței Federației Ruse în regiune, iar reintegrarea va necesita măsuri clare pentru protejarea elevilor și responsabilizarea celor implicați în aceste politici.

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.