Revenirea lui Trump la Casa Albă înseamnă o politică externă unilaterală și imprevizibilă, marcată de retragerea SUA din angajamentele multilaterale și de prioritatea absolută a „America First”, scrie „Diario de Noticias” (Portugalia).
Alegerile Washingtonului lasă un vid de putere pe care China, cu disciplină și ambiție, îl umple. De fapt, Beijingul a multiplicat semnele de afirmare internațională. Summit-ul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) a devenit o scenă globală alternativă la ordinea occidentală, unde s-au aflat nu doar partenerii săi regionali obișnuiți, ci și Turcia, membră NATO, Slovacia, membră a Uniunii Europene și Secretarul General al ONU. Mesajul a fost clar: OCS nu mai este periferică, ci un forum central, susținut de narațiunea suveranității absolute și a neamestecului în afacerile interne ale fiecărei țări, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
BRICS sunt un alt instrument al influenței chineze. Recenta extindere cu țări precum Arabia Saudită, Iranul și Egiptul a consolidat blocul ca rival direct al G-7, iar accentul pus pe mecanismele de înlocuire a dolarului ca monedă de referință, consolidarea Noii Bănci de Dezvoltare și coordonarea diplomatică sporită demonstrează modul în care BRICS se impun nu doar ca un spațiu economic, ci și ca un pol politic care, pentru multe țări în curs de dezvoltare, reprezintă o alternativă la instituțiile internaționale, unde continuă să fie văzute ca simpli figuranți.
Iar dimensiunea simbolică a acestei ascensiuni nu este mai puțin relevantă. Manifestările legate de cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al doilea război mondial de la Beijing, cu o impunătoare paradă militară la care au participat lideri de pe mai multe continente, au proiectat China drept o alternativă legitimă la ordinea internațională din 1945 și ca o putere inevitabilă a secolului XXI. Prin însușirea memoriei victoriei asupra fascismului, Beijingul caută să-și legitimeze conducerea într-o nouă multipolaritate.
În acest context, provocarea pentru democrații este enormă. Statele Unite, garantul tradițional al ordinii internaționale liberale, se retrag, iar China prezintă un model alternativ care atrage nu doar regimuri autoritare, ci și democrații emergente care doresc o autonomie sporită, în special Brazilia, India și Africa de Sud – democrații de bază din Sudul Global, membre fondatoare ale BRICS și instrumente-cheie în viitorul echilibru dintre modelele democratice și cele autocratice.
Prin urmare, Uniunea Europeană are o responsabilitate deosebită. Pe lângă faptul că încearcă să protejeze alianța transatlantică, aceasta trebuie să acționeze ca o platformă pentru mobilizarea democrațiilor mondiale, articulând un model fluid și incluziv de cooperare. Aceasta presupune recunoașterea faptului că democrațiile emergente, în special cele care fac parte din BRICS, sunt esențiale pentru orice strategie de înnoire democratică globală și nu pot fi tratate ca actori secundari, ci mai degrabă ca protagoniști cu drepturi depline în definirea unor agende comune.
În acest scop, avem nevoie de o agendă pragmatică și transformatoare, care să răspundă provocărilor secolului XXI, cum ar fi creșterea economică și dezvoltarea socială echitabilă și incluzivă, sustenabilitatea mediului și reforma instituțiilor multilaterale. Numai astfel UE va putea construi un front democratic credibil, capabil să răspundă la narațiunea chineză fără a nega diversitatea și autonomia democrațiilor din sud.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Dacă va reuși să joace acest rol unificator, într-un parteneriat care să includă și țări precum Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud, Uniunea Europeană ar putea revitaliza proiectul democratic și să se poziționeze ca un actor indispensabil în soluțiile multilaterale susținute de dreptul internațional, diplomație și cooperare. Dacă va eșua, va vedea cum autocrațiile își consolidează influența, iar sfera democratică se fragmentează. Dar momentul să acționăm este acum, pentru că puterea detestă vidul, iar istoria nu așteaptă.
