StiripesurseȘtirile zileiTrafic de heroină, opium și marijuana. Patru bărbați au fost condamnați

Trafic de heroină, opium și marijuana. Patru bărbați au fost condamnați

Publicat:

Patru bărbați au fost condamnați la ani grei de pușcărie pentru circulația ilegală a trei tipuri de droguri – heroină, opium și marijuana, într-un dosar remis în judecată încă în 2018.

Citește și: Incendiu devastator la Crihana Veche. Mia multe autospeciale au intervenit

Cei patru membri ai grupului criminal organizat au acum vârste cuprinse între 41 și 45 de ani, iar trei din ei fuseseră anterior condamnați, inclusiv pentru trafic de droguri. Unul din aceștia își ispășea pedeapsa în penitenciarul din Cahul, în timp ce coordona activitatea de trafic de droguri a altor doi bărbați de la libertate, după ce inițial primea informația necesară de la cel de-al patrulea învinuit aflat în libertate.

Aceștia au fost deconspirați, cu prima reținere a membrilor acestui grup în februarie 2018 și ultima în noiembrie a aceluiași an. Atunci, în cadrul perchezițiilor a fost ridicat și telefonul mobil interzis în penitenciar al învinuitului care deja era deținut în Cahul. În decembrie dosarul penale a fost trimis în judecată de procurorii PCCOCS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.