StiripesurseSocial27 de școli din țară vor primi sprijin pentru promovarea educației...

27 de școli din țară vor primi sprijin pentru promovarea educației incluzive

Publicat:

27 de școli din nouă raioane ale țării vor primi suport pentru a îmbunătăți accesul la educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, copiii refugiați și cei din minorități etnice. Aceste instituții de învățământ vor găzdui sesiuni de formare, ședințe de mentorat și alte evenimente menite să promoveze importanța educației incluzive și să schimbe percepțiile și atitudinile elevilor, profesorilor, părinților și comunităților cu privire la incluziune.

Activitățile se vor desfășura în cadrul proiectului UNICEF „Împuternicirea copiilor, părinților, cadrelor didactice și comunităților pentru a promova educația incluzivă în Republica Moldova”, implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. Acestea fac parte din campania națională de schimbare de comportamente pentru educația incluzivă „Învățăm împreună”, desfășurată cu suportul financiar al Guvernului Marii Britanii, în perioada iulie 2025 – iunie 2026, potrivit curentul.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Inițiativa își propune să consolideze competențele profesorilor, cadrelor didactice de sprijin și specialiștilor în educație pentru dezvoltarea parteneriatului școală–familie, să încurajeze implicarea activă a copiilor și părinților în activități de sensibilizare, precum și să sprijine capacitarea reprezentanților mass-media pentru a reflecta mai obiectiv și mai empatic dizabilitatea și incluziunea copiilor cu dizabilități în educație și societate.

Lansarea proiectului a avut loc prin două ședințe de lucru cu participarea managerilor și reprezentanților celor 27 de instituții de învățământ selectate, alături de reprezentanți ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului. În cadrul întâlnirilor, specialiștii CCF Moldova au prezentat obiectivele proiectului și activitățile planificate, subliniind importanța implicării școlilor, familiilor și comunităților în crearea unui mediu educațional incluziv.


Prin aceste acțiuni, proiectul își propune să sprijine dezvoltarea unei culturi educaționale deschise, echitabile și prietenoase pentru toți copiii din Republica Moldova, să apropie școala de părinți, să încurajeze atitudini incluzive în comunități și să asigure o reflectare corectă a incluziunii copiilor în mass-media.

Potrivit Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, în 2024, din totalul de 460.835 de copii înscriși în grădinițele și școlile din țară, 11.471 sunt copii cu cerințe educaționale speciale. Dintre aceștia, 5.753 reprezintă copii cu dizabilități care frecventează instituțiile de învățământ preșcolar și școlar.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Lista celor 27 de școli beneficiare poate fi consultată aici. În aceste instituții de învățământ învață circa 17.000 de elevi, dintre care peste 350 sunt copii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.