StiripesurseȘtirile zileiGazul ajunge în mai multe gospodării din Cimișlia și Leova

Gazul ajunge în mai multe gospodării din Cimișlia și Leova

Publicat:

Cel puțin 195 de consumatori noi  din patru localități din raioanele Cimișlia și Leova, deservite de întreprinderea „Cimișlia-gaz”, vor fi racordați la rețeaua de distribuție a gazelor după finalizarea lucrărilor de extindere a acesteia.

Citește și: Recean despre investiția Guvernului SUA în construcția a liniei energetice Strășeni – Gutinaș: „Parteneriatele dau roade”

Potrivit factorilor responsabili din cadrul SA „Moldovagaz”, în trei sate procesul a fost deja finisat, inclusiv construcția  rețelele interne.

Astfel, în satul Orac din raionul Leova au fost pozați aproximativ 1,5 kilometri de conducte de gaze de presiune medie și joasă, precum și au fost construite 40 de puncte de racordare, iar în satul Tomai din același raion numărul consumatorilor noi va constitui 73. În cazul satului Sagaidac din raionul Cimișlia sunt construite 34 de ieșiri, și în majoritatea domiciliilor din localitățile menționate deja este construită infrastructură de gaze internă.

La fel, lucrările de extindere a rețelelor și în satul Porumbrei din raionul Cimișlia sunt aproape de finalizare, cu potențialul de racordare a 48 de consumatori . În general, în cazul întreprinderii „Cimișlia-gaz” în anul curent este planificată amplasarea a peste 8 kilometri de conducte de gaze de presiune medie și joasă, precum și să fie instalate mai multe puncte noi de reglare-măsurare a gazelor de tip dulap.


Per total pe țară în anul 2025 de către grupul de companii „Moldovagaz” se vor edifica peste 125 kilometri de gazoduct în 56 de localități, pentru accesul la rețea a 1 710 a noilor consumatori, cu posibilitatea să fie majorat în perioadă următoare. La fel, proiectul prevede și reconectarea a 13 localități, situate în Zona de Securitate, ceea ce va permite accesul neîntrerupt la gazele naturale a 11 880 consumatori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.