StiripesurseSocialMoldova trece la ora de iarnă în noaptea de 25 spre...

Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie

Publicat:

Republica Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 25 octombrie, spre duminică, 26 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Prin urmare, ultima duminică din luna octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an, având 25 de ore.

Trecerea la ora de vară și cea de iarnă a fost introdusă inițial în SUA, în timpul Primului Război Mondial, pentru a economisi energie în condițiile lipsei de combustibil. Măsura a fost aplicată ulterior și în Marea Britanie și Germania, fiind reluată în anii 1980, pe fondul crizei mondiale a petrolului.

În Republica Moldova, ora se schimbă de două ori pe an: în ultima duminică din martie trecerea la ora de vară, iar în ultima duminică din octombrie la ora de iarnă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unele state UE s-au opus deschiderii „accelerate” a negocierilor cu Moldova și Ucraina

Ungaria și alte state membre ale Uniunii Europene s-au opus păstrării în concluziile Consiliului European a sintagmei privind deschiderea „accelerată” a negocierilor de aderare...

Granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești

Asociațiile de business pot beneficia de granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești. Sprijinul este oferit în cadrul celui de-al doilea apel de depunere a dosarelor...

Peste 60 de milioane de euro pentru școli moderne și spitale eficiente energetic

Republica Moldova va beneficia de finanțare în valoare de circa 60 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale. Contractele de finanțare...

Munteanu a discutat cu un grup de fermieri la Guvern

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi, la Guvern, o întrevedere cu un grup de producători agricoli, reprezentanți ai Federației Naționale a Fermierilor din Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.