StiripesurseEconomieExpert: Linia electrică Strășeni–Gutinaș va conecta R. Moldova la rețeaua europeană

Expert: Linia electrică Strășeni–Gutinaș va conecta R. Moldova la rețeaua europeană

Publicat:

Construcția liniei electrice de 400 kV Strășeni–Gutinaș va asigura o legătură directă între Republica Moldova, România și rețeaua energetică europeană, marcând un pas strategic spre reducerea dependenței de Est. Potrivit expertului în politici energetice Eugen Muravschi, proiectul va consolida securitatea energetică a țării și va crea premise pentru atragerea de investiții în sectorul energetic, în special în producția de energie regenerabilă.

„Linia Strășeni–Gutinaș este foarte importantă pentru securitatea noastră energetică, fiindcă este o conexiune directă cu România. Linia care se construiește acum, linia electrică Isaccea-Vulcănești–Chișinău are un segment scurt, care oricum traversează Ucraina, care este o țară în război, atacată de Rusia. Respectiv, există riscuri pentru noi chiar și pe acea rută. Linia Strășeni–Gutinaș este o conexiune directă cu rețeaua românească și va facilita alimentarea cu energie electrică a raioanelor de centru și a Chișinăului. Inclusiv, va fi mult mai eficientă pentru că este o linie mai scurtă de aprovizionare decât linia Vulcănești–Chișinău”, a comunicat expertul în politici energetice Eugen Muravschi pentru postul public de televiziune, potrivit moldova1.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Expertul a explicat și impactul economic al proiectului, evidențiind cum va spori atractivitatea pentru investitori și va promova energia regenerabilă.

„Energia este vitală pentru orice activitate economică, fie că vorbim de o fabrică, fie că vorbim de un magazin. Costurile energetice cu cât sunt mai reduse, cu atât este mai bine pentru activitatea economică, iar această linie va oferi mai multă siguranță investitorilor. Ei vor ști că R. Moldova are mai multe rute prin care se poate aproviziona cu energie electrică și, inclusiv, va facilita nu doar importurile, dar și exporturile. Adică această rută va fi foarte bună pentru investițiile în energia regenerabilă de aici, investitorii vor ști că vor avea mai mult acces la piața românească și vor fi mai motivați să investească spre exemplu în parcuri eoliene sau în parcuri fotovoltaice. Ceea ce cu siguranță per ansamblu va duce la mai multă independență energetică pentru noi și va fi un avantaj pentru economia noastră în general”, susține intervievatul.


Potrivit lui Muravschi, cele trei linii electrice majore – Vulcănești–Chișinău, Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș reprezintă un progres semnificativ pentru independența energetică, dar atrage atenția că doar acestea nu vor fi suficiente fără investiții sistemice în rețelele interne.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„Ele sunt o parte a ecuației. Pentru o independență deplină avem nevoie de mai multe capacități de generare, aici, pe malul drept, nu doar din importuri. Sigur, importurile din România sunt mai sigure decât importurile din regiunea transnistreană, pentru că ele se bazează pe contracte, pe regulile pieței și nu pe mofturi politice de la Tiraspol sau de la Moscova. Dar, pe lângă aceste linii cruciale, avem nevoie la fel de mult de modernizarea întregii rețele electrice din țară, inclusiv liniile interne, nu doar interconexiunile externe, mai multă capacitate de generare, mai multă capacitate de stocare. Și nu în ultimul rând – eficiența energetică după vechiul principiu: cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumi”, a conchis expertul, la Moldova 1.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce este ‘crousty’, noua obsesie fast-food ce se extinde în Europa: ieftin, sățios și tot mai politic

Cum a ajuns o barchetă de orez cu pui crocant să concentreze dispute despre clasă socială, identitate, imigrație, sănătate publică și schimbarea orașelor în...

Greșelile care îți distrug plantele vara fără să îți dai seama

Mulți proprietari de grădini cred că își ajută plantele atunci când le udă des sau pornesc aspersorul în fiecare zi. În realitate, unele dintre...

Noi acuzații împotriva lui Sean ‘Diddy’ Combs

Procurorii din Los Angeles au confirmat că analizează un dosar de agresiune sexuală care îl vizează pe celebrul artist și producător muzical american, aflat...

Au făcut pâine cu drojdia găsită într-o mumie veche de 5.300 de ani

Cercetătorii au reușit un experiment care pare desprins dintr-un film SF. După ce au descoperit drojdie în corpul lui Ötzi, celebra mumie veche de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.