StiripesurseSănătateMalnutriţia provoacă o formă distinctă de diabet (studiu)

Malnutriţia provoacă o formă distinctă de diabet (studiu)

Publicat:

Malnutriţia favorizează o formă de diabet distinctă de cele deja clasificate, au concluzionat mai mulţi experţi mondiali în această patologie într-un articol publicat joi, subliniind că ţările sărace sunt cele mai afectate, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Facem apel la comunitatea internaţională din domeniul diabetului să recunoască această formă particulară a bolii”, au declarat autorii articolului publicat în revista Lancet Global Health, care a prezentat consensul la care s-a ajuns în cadrul Federaţiei Internaţionale de Diabet.

Citeşte şi: Traian Băsescu nu ia în calcul un atac rusesc asupra Ucrainei, din R. Moldova – Stiripesurse.md

Cele două forme principale de diabet sunt tipul 1, care apare la persoanele tinere, şi tipul 2, diagnosticat la persoanele mai în vârstă. Prima formă, care se manifestă în mod acut, este cauzată de un deficit de insulină; în cea de-a doua formă, mai frecventă, acest hormon este produs în mod normal, dar organismul este mai puţin sensibil la acesta.

Totuşi, experţii din domeniul sănătăţii au constatat că o formă răspândită de diabet nu se încadrează în aceste categorii. Tipologia distinctă apare la pacienţii tineri, adeseori sub treizeci de ani, dar este mai puţin acută decât diabetul de tip 1, iar producţia de insulină este doar cu puţin mai redusă.


Şi, spre deosebire de diabetul de tip 2, excesul de greutate nu pare a fi un factor de risc. Dimpotrivă, pacienţii sunt, în general, malnutriţi sau subnutriţi, cu o greutate mai mică decât cea normală.

“Se estimează că 25 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de acest tip de diabet”, în special în ţările sărace sau în curs de dezvoltare, au raportat autorii studiului.

Acest concept nu este nou: în anii 1980 şi 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus în clasificările sale “un diabet asociat malnutriţiei”. Însă OMS a renunţat la această clasificare în 1999, din cauza lipsei de consens între experţi cu privire la faptul că subnutriţia este un factor suficient pentru a provoca singură diabetul.

Însă, de atunci, numeroase studii – în Bangladesh, Etiopia, India, Indonezia, Nigeria, Uganda, Pakistan, Rwanda – au confirmat existenţa distinctă a unui astfel de mecanism, potrivit autorilor.

Încă nu sunt cunoscute cu exactitate procesele fiziologice care provoacă acest tip de diabet şi nici cea mai bună metodă de tratare a acestuia: pierderea în greutate nu este, în mod logic, indicată, iar efectul tratamentelor tradiţionale pe bază de metformină sau insulină rămâne incert.

Mai presus de toate, combaterea acestui tip de diabet implică în mare măsură menţinerea şi accelerarea programelor de combatere a sărăciei şi a foametei, în special prin “creşterea accesului la alimente simple, ieftine, hrănitoare şi bogate în proteine”, au concluzionat autorii studiului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.