StiripesurseExternePoliția britanică a arestat trei suspecți de spionaj pentru Rusia. Kremlinul...

Poliția britanică a arestat trei suspecți de spionaj pentru Rusia. Kremlinul neagă acuzațiile și respinge orice vină

Publicat:

Poliţia britanică a arestat joi trei persoane suspectate de colaborare cu un serviciu de informaţii străin, precizând că ancheta are legătură cu Rusia, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Cei trei, doi bărbaţi în vârstă de 41 şi 46 de ani şi o femeie de 35 de ani, au fost arestaţi în Essex, la est de Londra, fiind acuzaţi de infracţiuni în temeiul Legii privind securitatea naţională, care a fost adoptată în urmă cu doi ani pentru a oferi noi competenţe în combaterea ameninţărilor din partea statelor străine.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Serviciile britanice acuză Rusia

„Prin activitatea noastră recentă în domeniul securităţii naţionale, observăm un număr tot mai mare de persoane pe care le-am descrie ca fiind „intermediari”, recrutate de serviciile de informaţii străine”, a declarat comandantul Dominic Murphy, şeful Comandamentului Antiterorism al poliţiei londoneze.

Londra a acuzat în repetate rânduri Rusia sau agenţii săi că se află în spatele comploturilor de spionaj şi misiunilor de sabotaj din Marea Britanie şi din întreaga Europă, şeful serviciilor secrete britanice afirmând că agenţii ruşi încearcă să provoace „haos”.


Kremlinul a negat acuzaţiile, afirmând că guvernul britanic a dat în mod repetat vina pe Rusia pentru orice „rău” care se întâmplă în Marea Britanie.

În iulie, trei bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi de provocarea unui incendiu la depozitul din Londra al unei companii legate de Ucraina, despre care oficialii britanici au afirmat că a fost ordonat de grupul mercenar rus Wagner, iar alţi doi au recunoscut implicarea lor în atac.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Aceasta a urmat condamnării, în martie, a unei echipe de bulgari pentru apartenenţa la o unitate de spionaj condusă în numele Kremlinului.

„Doi tineri britanici aşteaptă pronunţarea sentinţei după ce au fost recrutaţi de Grupul Wagner – practic de statul rus – pentru a comite un incendiu la un depozit cu legături ucrainene”, a declarat Murphy. „Ei riscă pedepse cu închisoarea potenţial lungi, deşi, pentru a fi clar, arestările de astăzi nu au nicio legătură cu acea anchetă”, a precizat comandantul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.