StiripesurseSănătateMedicii moldoveni vor fi instruiți după standarde internaționale în gestionarea traumei

Medicii moldoveni vor fi instruiți după standarde internaționale în gestionarea traumei

Publicat:

Cadrele medicale din Republica Moldova vor fi instruite după standarde internaționale în managementul traumei. Astăzi a fost lansat cursul de management al pacientului cu traumă la etapa prespitalicească (PHTLS).

Potrivit Ministerului Sănătății, aceasta reprezentă un pas important în dezvoltarea profesională a medicilor de la noi din țară.

Citeşte şi: Reţeaua lui Şor are planuri mari în Diaspora şi cumpără ‘observatori’ cu 500 de euro – Stiripesurse.md

La prima instruire PHTLS s-au înscris 18 specialiști din cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, CNAMUP, al catedrelor de medicină de urgență, anesteziologie și reanimatologie, ortopedie și traumatologie ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Cursul este predat de formatorii cu experiență din cadrul Asociației PHTLS din România.

La evenimentul de lansare au participat Ala Nemerenco, ministra Sănătății, Olga Cernețchi, prorectorul pentru activitate didactică și management academic, USMF „Nicolae Testemițanu”, Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Vitalii Stetsyk, ofițer tehnic, Biroul OMS din Republica Moldova, Iurie Crasiuc, vicedirectorul pe dezvoltare, infrastructură și coordonare serviciu, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).


PHTLS (Pre-Hospital Trauma Life Support) este un program internațional de formare, elaborat de Asociația Națională a Tehnicienilor Medicali de Urgență din Statele Unite, în colaborare cu Comitetul pentru Traumă al Colegiului American de Chirurgie. Acest program este recunoscut la nivel global drept standard de excelență în educația medicală de urgență. Scopul principal al PHTLS este de a promova excelența în managementul pacientului traumatizat, prin dezvoltarea gândirii critice și aplicarea principiilor moderne de tratament, contribuind astfel la creșterea șanselor de supraviețuire și recuperare a pacienților.

Cursul este organizat de OMS Moldova în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu suportul financiar al Guvernului Elveției. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.