StiripesurseSocialRobie la Edineț. Doi bărbați – condamnați

Robie la Edineț. Doi bărbați – condamnați

Publicat:

Doi bărbați din Edineț au fost condamnați pentru exploatare prin muncă a două persoane, dintre care una fiind minoră.

Citește și: Aproape 100 de oameni au ajuns la spital în urma accidentelor de săptămâna trecută

Inculpații, în vârstă de 43 și 45 de ani, au fost acuzați de trafic de ființe umane și trafic de copii. Unul din făptuitori a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pe un termen de 16 ani, fiind totodată privat de dreptul de a exercita activități legate de administrarea fermelor, pe un termen de 5 ani. Al doilea făptuitor a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pe un termen de 20 ani, pedeapsa fiind cumulată cu cea stabilită într-o sentință anterioară. Și acest inculpat a fost privat de dreptul de a exercita activități legate de administrarea fermelor, pe aceeași perioadă.

Potrivit acuzării, unul din inculpați, care deținea în proprietate o fermă de animale în raionul Edineț, a exploatat prin muncă un bărbat de 39 de ani din raionul Dondușeni, profitând de starea de vulnerabilitate a acestuia, cauzată de situația financiară precară. Inculpatul l-a recrutat pe bărbat prin intermediul rețelei de socializare „Odnoklassniki”, promițând un loc de muncă legal și remunerat corespunzător.

După ce victima a acceptat oferta, inculpatul a adăpostit-o într-o încăpere de aproximativ 3×3 metri, aflată în incinta fermei. Pentru a limita victima în deplasare, inculpatul a obținut consimțământul viciat al ultimei de a-i încredința buletinul de identitate și pașaportul, sub pretextul perfectării actelor de angajare. Ulterior, inculpatul a ascuns documentele și a refuzat să le restituie, neîndeplinind obligațiile privind angajarea.


În perioada iulie 2020 – octombrie 2021, în timp ce victima desfășura diverse munci, a fost supusă tratamentelor abuzive. Inculpatul i-a interzis să vorbească la telefon, să părăsească ferma fără permisiune sau să consume băuturi alcoolice. În urma unui conflict, inculpatul l-a agresat pe bărbat, punându-i furca la gât și continuând cu alte acte de violență. Inculpatul a refuzat nejustificat plata integrală pentru munca și serviciile prestate, prejudiciul cauzat fiind de 52.000 lei.

Același făptaș, în perioada ianuarie–iunie 2022, în urma unei înțelegeri cu cel de al doilea inculpat, a convenit să-i ofere acestuia, un împrumut pentru procurarea unei locuințe, cu condiția ca împrumutatul să lucreze la ferma deținută de inculpat pentru restituirea împrumutului. Ca urmare a acestei înțelegeri, inculpatul a recrutat o victimă minoră care s-a stabilit a fi fiica concubinii sale. Profitând de starea de vulnerabilitate a minorei, și prin inducere în eroare cu promisiuni false că va fi remunerată pentru munca prestată, inculpatul a determinat-o să accepte condiții de muncă exploatatoare, fără a fi plătită corespunzător pentru serviciile prestate.

Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția pentru faptele de care au fost acuzați.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.