StiripesurseJustiţieCurtea de Apel Chișinău transferă Curții Constituționale cazul partidului 'Inima Moldovei'

Curtea de Apel Chișinău transferă Curții Constituționale cazul partidului ‘Inima Moldovei’

Publicat:

Curtea de Apel Chișinău a decis să transfere către Curtea Constituțională responsabilitatea privind verificarea legalității suspendării partidului „Inima Moldovei”.

Instanța a admis solicitarea reprezentantului formațiunii, avocatul și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, care a cerut examinarea constituționalității unor prevederi din Legea partidelor politice, potrivit cotidianul.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„Se admite cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, înaintată de partidul „Inima Moldovei”, privind verificarea corespunderii prevederilor din Legea privind partidele politice”, se arată în hotărârea instanței.

Ministerul Justiției a invocat aceste prevederi atunci când a solicitat suspendarea activității partidului „Inima Moldovei”.


După ce Curtea Constituțională va emite o decizie, ședința Curții de Apel Chișinău urmează să fie reluată.

Amintim că ministerul Justiției a depus, pe 19 septembrie, la Curtea de Apel Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Partidul Republican „Inima Moldovei”. Acțiunea are loc în urma notificării recepționate din partea Comisiei Electorale Centrale la data de 18 septembrie.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Ministerul Justiției a solicitat în instanță admiterea cererii de chemare în judecată, limitarea activității partidului pe un termen de 12 luni și aplicarea măsurii asiguratorii sub formă de limitare a activității partidului pe perioada examinării cauzei, până la pronunțarea în fond.

Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției despre elemente care ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului Politic Republican „Inima Moldovei”.

În actualul scrutin parlamentar, „Inima Moldovei” participă în cadrul blocului „Patriotic”, alături de formațiunile conduse de Igor Dodon, Vladimir Voronin și Vasile Tarlev.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.