Poliția olandeză a ucis un adolescent în vârstă de 15 ani, într-un restaurant McDonald’s, la Capelle aan den IJssel, un sat situat în apropiere de Rotterdam, relatează News.ro.
Potrivit sursei citate, băiatul ar fi furat o bicicletă cu pneuri supradimensionate și amenința proprietarul cu o armă de foc. Potrivit martorilor, alți doi adolescenți în vârstă de 15 ani au fost plasaţi în arest preventiv cu privire la acest furt.
După ce poliţiştii au ajuns la faţa locului, băiatul s-a refugiat în restaurantul McDonald’s, unde a scos din nou arma.
În urma mai multor somaţii, suspectul a încercat să fugă şi a fost urmărit, într-o cursă care s-a terminat pe terasa restaurantului, unde un poliţist a deschis focul împotriva adolescentului. Salvatori au încercat să-l reanimeze pe adolescent în zadar.
Restaurantul McDonald’s urmază să rămână închis până la sfârşitul anchetei poliţiei.











