StiripesurseSocialVIDEO Trei persoane reținute pentru pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă...

VIDEO Trei persoane reținute pentru pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă după scrutinul electoral

Publicat:

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și polițiștii din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, în cooperare cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), desfășoară acțiuni în cadrul unei cauze penale privind pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă, planificate imediat după încheierea scrutinului electoral și în timpul protestului anunțat pentru mâine în capitală.

În urma operațiunii, trei persoane au fost reținute, printre care doi frați monitorizați de ofițeri de aproape două luni. Potrivit anchetei, aceștia ar fi angajați ai structurilor de forță din stânga Nistrului și erau responsabili de coordonarea, monitorizarea și aprovizionarea logistică a grupurilor implicate.

În timpul perchezițiilor, la suspecți au fost depistate mai multe obiecte, inclusiv materiale pirotehnice și inflamabile, care urmau să fie folosite pentru a panica mulțimea și a crea haos.

Poliția reamintește organizatorilor protestelor că poartă întreaga răspundere pentru desfășurarea evenimentelor și face apel la respectarea legii.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.