StiripesursePoliticăMaia Sandu a discutat cu Zelenski despre 'deschiderea simultană a primului...

Maia Sandu a discutat cu Zelenski despre ‘deschiderea simultană a primului cluster’

Publicat:

Președinta Maia Sandu și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au avut o întâlnire, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene de la Copenhaga. Subiectul discuției a „drumul comun către Uniunea Europeană” și importanța „deschiderii simultane a primului cluster”, se arată într-o postare publicată de liderul ucrainean. De asemenea, Sandu a găzduit o reuniune cu mai mulți reprezentanți UE, printre care președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Într-o postare pe Telegram, Volodimir Zelenski a anunțat că a purtat o discuție cu Maia Sandu despre necesitatea deschiderii negocierilor oficiale de aderare la UE, în același timp cu R. Moldova, potrivit agora.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Acesta a subliniat importanța menținerii „drumul comun către UE” și a sprijinului reciproc în acest sens.

Tema principală a fost drumul nostru comun către Uniunea Europeană. Este important să găsim modalități de a asigura deschiderea simultană a primului cluster pentru țările noastre. Ne îndreptăm împreună către un obiectiv comun, sprijinindu-ne reciproc ca adevărați vecini și parteneri. Și acest lucru este important.
Președinta Maia Sandu a susținut, într-o postare pe Facebook, că participă la summit pentru a „avansa aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.
Am venit la Summitul Comunității Politice Europene cu un mandat puternic de la cetățeni de a avansa aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Partenerii noștri apreciază fermitatea cu care moldovenii au apărat democrația și au rezistat încercărilor de interferență. Vom continua să muncim împreună pentru ca Moldova să devină parte a Uniunii Europene, asigurând dezvoltarea țării, pacea și securitatea.

În marja summitului, Sandu a găzduit o reuniune cu parteneri importanți ai R. Moldova. Printre participanți, se numără președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele României, Nicușor Dan, președintele Consiliului European, António Costa și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Președinția R. Moldova.


Liderii europeni prezenți la Summitul de la Copenhaga i-au aplaudat pe cetățenii moldoveni pentru rezultatele scrutinului din 28 septembrie.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Este o victorie a libertății moldovenilor de a spune că vor și pot să își aleagă singuri destinul. Și este totodată o victorie a Europei. Victoria Moldovei este victoria democrației.

Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Copenhaga, a reunit 47 de lideri europeni – șefi de stat și de guvern, alături de reprezentanți ai instituțiilor europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Descoperire terifiantă la Ocnița. Un bărbat ar fi fost ciopârțit de tren

Poliția din nordul țării a fost alertată, după ce mai multe bucăți de cadavru au fost depistate în dimineața zilei de sâmbătă, 20 iunie,...

Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană se desfășoară astăzi la Bruxelles

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă astăzi  la Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană, care se desfășoară la Bruxelles. UE este reprezentată de Președintele...

Majoritatea covârșitoare de la Coșnița refuză schimbarea destinației unor terenuri agricole

Locuitorii comunei Coșnița din raionul Dubăsari s-au pronunțat împotriva schimbării destinației unor terenuri agricole pentru exploatarea resurselor minerale. Citește și: Dacă lași plata facturilor pe...

METEO Cer variabil, fără ploi și Cod GALBEN de caniculă

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer variabil pe întreg teritoriul țării. Citește și: Dacă lași plata facturilor pe ultima sută de metri, psihologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.