StiripesurseExterneRomânia speră într-o amânare a închiderii centralelor pe cărbune

România speră într-o amânare a închiderii centralelor pe cărbune

Publicat:

România poartă negocieri finale la Bruxelles pentru a obține amânarea închiderii centralelor pe cărbune, a declarat luni ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan.

Îîn lipsa acestor centrale, România s-ar afla într-un deficit masiv de energie. Totodată, în lipsa unui aviz de la Bruxelles pentru menținerea centralelor, România este pasibilă de plata unui miliard de euro Comisiei Europene, cât toate măsurile de reducere a deficitului luate de Guvernul Bolojan, a declarat ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, la Profit Energy Forum, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Ministrul a anunțat că marți se duce la Bruxelles pentru o negociere “oarecum finală” pentru că, până vineri, România trebuie să aibă o poziție foarte clară pe Jalonul 119 (care vizează închiderea centralelor pe cărbune).

“Timp de 2 ani și jumătate pentru Comisia Europeană a fost tabu, nu au fost dispuși să redeschidă acest dosar. Au fost dispuși să redeschidă acum o lună de zile după ce am prezentat un studiu de adecvanță făcut de colegii de la Transelectrica, în care erau patru scenarii, iar unul dintre ele arăta clar că, în anumite condiții, în lipsa grupurilor pe cărbune de la CE Oltenia, riscăm cu adevărat să avem un deficit masiv de energie și, în acel scenariu, suntem în cazul în care vom închide aceste centrale la 31 decembrie”, a explicat Ivan.


Ministrul Energiei a mai spus că, dacă Bucureștiul nu reușește să convingă Executivul european și va păstra centralele, riscă o corecție financiară de minimum un miliard de euro.

“Toate măsurile din pachetul 1 și 2 de restrângere a cheltuielilor bugetare, de creștere a veniturilor, vor fi anulate de penalitatea de minimum un miliard de euro pe care o vom plăti Comisiei Europene pentru faptul că nu ne-am atins țintele asumate de România prin PNRR”, a afirmat Bogdan-Gruia Ivan.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

“În funcție de modul în care vom negocia în această săptămână și vom convinge Comisia Europeană cu o amânare, sper eu de cel puțin câteva luni, dacă nu până la finalul anului viitor, vom putea să evităm penalizarea României cu un miliard de euro și vom putea să trecem această iarnă într-o formă în care să nu punem și mai multă presiune asupra pieței de energie din România, să fim și mai mult dependenți de importuri, statistic dovedite la prețuri foarte mari, iar între timp să putem să intrăm cu Iernutul în producție și cu Mintia”, a mai spus ministrul Energiei, adăugând România ar trebui să ajungă la o putere totală instalată a capacităților de stocare de circa 2.200 de MW, până la sfârșitul lui 2026.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.