StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina a lansat o nouă 'ploaie de drone' împotriva Rusiei

Ucraina a lansat o nouă ‘ploaie de drone’ împotriva Rusiei

Publicat:

Rusia a anunţat marţi că a interceptat în timpul nopţii 210 de drone ucrainene, unul dintre atacurile cele mai ample ale Kievului de la începutul ofensivei la scară mare a Moscovei în Ucraina, în februarie 2022, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Între orele 04:00 şi 05:00 GMT marţi, 25 de drone au fost neutralizate, dintre care 16 deasupra Mării Negre, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Citeşte şi: Plahotniuc era general SIE pe vremea lui Ponta – Stiripesurse.md

În timpul nopţii, drone au fost doborâte în special deasupra regiunilor ruse Kursk (62 de drone neutralizate) şi Belgorod (31), regiuni ce se învecinează cu Ucraina, potrivit ministerului.

Treizeci de aparate fără pilot au fost de asemenea interceptate în regiunea Nijnii Novgorod, situată la est de Moscova şi la sute de kilometri de Ucraina, potrivit aceleiaşi surse.


În această regiune, atacul a ţintit în special zona industrială Dzerjinsk, unde se află mai multe întreprinderi chimice, a precizat pe Telegram guvernatorul Gleb Nikitin.

Resturi ale unor drone neutralizate au căzut pe teritoriul unei asemenea întreprinderi, fără a cauza “prejudicii importante” infrastructurilor sale, a adăugat el. “Potrivit primelor informaţii, nimeni nu a fost rănit”, a dat asigurări guvernatorul.

Luni, Rusia a anunţat că a interceptat peste 250 de drone ucrainene, în timp ce o lovitură ucraineană a făcut doi morţi în oraşul Belgorod.

În aceeaşi regiune Belgorod, circa o mie de persoane nu aveau marţi dimineaţa curent electric, după atacurile cu drone contra infrastructurilor energetice din ultimele două zile, potrivit guvernatorului Viaceslav Gladkov.

De la începutul ofensivei sale în urmă cu trei ani şi jumătate, Rusia lansează aproape zilnic drone şi rachete asupra Ucrainei, care răspunde cu regularitate, lovind teritoriul rus.

Kievul vizează în special infrastructurile energetice ruse, însă aceste atacuri sunt de obicei limitate la circa zeci de drone.

La rândul său, Moscova şi-a intensificat în ultimele zile atacurile asupra reţelei electrice ucrainene, generând temeri privind o campanie menită să cufunde Ucraina în întuneric şi să producă dificultăţi privind încălzirea, odată cu apropierea iernii, cum s-a întâmplat şi în 2024.

La sfârşitul lui septembrie, Moscova exercita un control total sau parţial asupra a peste 19% din teritoriul ucrainean, potrivit unei analize a AFP pe baza unor date furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW), care lucrează cu Critical Threats Project (CTP).

Circa 7% – Crimeea şi zone din regiunea industrială Donbas – se aflau deja sub controlul Moscovei înainte de declanşarea ofensivei ruse în februarie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

20 de tineri au devenit ambasadori ai protecției Nistrului în cadrul școlii de vară EcoNistru

Douăzeci de adolescenți din 13 localități situate în regiunea Parcului Național „Nistrul de Jos” au participat la școala de vară EcoNistru, organizată la Tudora,...

Nesterovschi pierde litigiul cu ANI. Curtea de Apel Centru a respins apelul privind averea nejustificată de 364 de mii de lei

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat o avere nejustificată de circa 364 000 de...

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.