StiripesurseȘtirile zileiEugen Tomac îl va consilia 'pro-bono' pe preşedintele României

Eugen Tomac îl va consilia ‘pro-bono’ pe preşedintele României

Publicat:

Europarlamentarul Eugen Tomac, numit luni în funcția de consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a anunțat că nu va fi remunerat pentru această activitate. Fostul președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP) a explicat că este soluția pe care a găsit-o, alături de șeful statului, pentru a-și păstra mandatul de eurodeputat.

Eugen Tomac se află la al doilea mandat de europarlamentar. El va fi, de asemenea, consilier onorific pentru relaţia cu românii de pretutindeni. O funcție pentru care nu va primi un salariu, transmite presa de peste Prut.

Citeşte şi: Plahotniuc era general SIE pe vremea lui Ponta – Stiripesurse.md

„E o soluție pe care am găsit-o pentru că eu îmi doresc să îmi continui activitatea și la nivel european, acolo unde gestionez dosare importante, unde lucrez în momentul de față și pentru că îmi doresc să pun la dispoziție expertiza pe care o am.

Nu voi fi remunerat de către statul român. voi avea această activitate așa cum prevede legislația, în mod onorific”, a explicat Eugen Tomac la Antena 3 CNN.


Europarlamentarul a spus, de asemenea, că el și președintele Nicușor Dan se cunosc de 20 de ani, dar ceea ce îl recomandă pentru această funcție este expertiza lui.

„Pot să vă spun cât se poate de sincer că echipa pe care și-a ales-o președintele este o echipă în care are încredere, o echipă de oameni competenți, bine pregătiți, care reprezintă și mesajul domniei sală privind România onestă.

Atributul, așa cum prevede legea, de a-și alege echipa e exclusiv al președintelui și își formează echipa plecând de la criterii ce țin de competență și toți cei numiți sunt oameni cu expertiză solidă”, a spus Eugen Tomac.

Întrebat dacă i-a fost oferită această funcție înainte ca Nicușor Dan să ajungă la Palatul Cotroceni, Eugen Tomac a spus că sprijinul său pentru președinte în campania electorală a fost „necondiționat”.

„Suportul nostru a fost necondiționat, din convingere, pentru că România traversa o perioadă complicată. Când președintele a decis să își asume candidatura pentru funcția de șef al statului am intrat în această competiție alături de domnia sa fără niciun fel de condiție. Mai mult decât atât subliniez cât se poate de clar toți cei care sunt numiți dețin o expertiză extrem de solidă în domeniile pe care le vor gestiona.

Am fost secretar de stat pentru românii care locuiesc peste hotare, am o expertiză serioasă pe relațiile România-Republica Moldova, am fost deputat de Diaspora, sunt la al doilea mandat în Parlamentul European, ceea ce îmi oferă posibilitatea de a pune la dispoziția președintelui expertiza pe care o dețin”, a spus Eugen Tomac.

Europarlamentarul e comentat și numirea lui Ludovic Orban în funcția de consilier prezidențial pentru politică internă.

„E un politician cu vastă experiență, a fost președinte de partid politic parlamentar, a fost prim-ministru, ministru și președinte al Camerei Deputaților, e un om cinstit și de onoare. Nu s-a agățat niciodată de funcții și nu a făcut compromisuri doar pentru a-și păstra anumite avantaje politice”, a spus Eugen Tomac.

La scurt timp după ce și-a numit în funcție noii consilieri, președintele României, Nicușor Dan, a semnat mai multe decrete prin care sunt eliberați din funcție consilieri prezidențiali și de stat, la cererea acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La UTM a fost lansat un nou program de studii

La Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) este lansat un nou program de studii — „Agricultura inteligentă” — destinat tinerilor interesați de tehnologie, inovație și...

Aviația din Moldova va declara emisiile

Aviația din Republica Moldova va fi obligată să declare cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o generează. Citește și: Majoritatea moldovenilor își...

Construcția podului peste Nistru de la Cosăuți–Yampil, relansată cu sprijin european

Relansarea proiectului de construcție a podului transfrontalier Cosăuți, Republica Moldova  – Yampil, Ucraina a fost unul dintre subiectele discutate de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și...

ODA oferă garanții financiare pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei

Ministerul Energiei a organizat astăzi la Chișinău o reuniune dedicată elaborării unor mecanisme de sprijinire a investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.